11 noiembrie – Ziua Veteranilor – Monden
Home > Diverse > Evenimente > 11 noiembrie – Ziua Veteranilor

Reclamă

Evenimente

11 noiembrie – Ziua Veteranilor

11 noiembrie – Ziua Veteranilor

Reclamă

Ziua de 11 noiembrie 2022 este una extrem de importantă pentru Armata Română. Astăzi este celebrată Ziua Veteranilor, amintind de încheierea oficială a Primului Război Mondial.

Zi de mare însemnătate pentru eroii din prezent și trecut

În ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, în Pădurea de la Compiegne, de forţele aliate cu Germania. Se încheia prima conflagraţie mondială, devenind astfel o zi cu adevărat istorică.

Reclamă

Începând cu anul 2014, România marchează această zi în acord cu prevederile Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006. Ziua este marcată pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. În completarea Articolului 6 a fost introdus un nou articol, care prevede că „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, la data de 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”.

Importanța acestei zile face trimitere şi la momentul 11 noiembrie 2003, când a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în zona localităţii Spin Puldac, în apropierea graniţei Afganistanului cu Pakistanul. Iosif Silviu Fogoraşi a fost primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, în timp ce Mihail-Anton Samuilă a murit, la 14 noiembrie, într-un spital de campanie din Bagram. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Această zi este celebrată simbolic şi ca un omagiu pentru recunoaşterea sacrificiului militarilor în misiuni în afara graniţelor naţionale.

În România, este celebrată la 29 aprilie Ziua veteranilor de război, instituită prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor statului român.

De altfel, Ziua veteranilor este marcată în numeroase state de pe mapamond prin diferite manifestări de omagiere a victimelor Primului Război Mondial.

Onoare și respect veteranilor care au slujit țara sub umbra tricolorului! 

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor