Reclamă
Pe 15 iunie 1902 s-a născut marele psiholog şi psihanalist Erik H. Erikson. El este cel mai bine cunoscut pentru celebra sa teorie a dezvoltării psihosociale şi a conceptului de criză de identitate.
Erikson, o legendă unică
Teoriile pe care el a reușit să le realizeze de-a lungul vieții au marcat o schimbare importantă în gândirea asupra personalității. Mai exact, în loc să se concentreze doar pe evenimentele din copilăria timpurie, teoria sa psihosocială analizează în amănunt modul în care influențele sociale contribuie la formarea personalității noastre, de-a lungul vieții.
Reclamă
„Speranţa este atât cea mai timpurie, cât şi cea mai indispensabilă virtute inerentă stării de a fi în viaţă. Dacă viaţa trebuie să fie susţinută, speranţa trebuie să rămână, chiar şi acolo unde încrederea este rănită şi credinţa afectată”, spunea Erik Erikson.
Erik Erikson s-a născut la 15 iunie 1902, în Frankfurt-am-Maine, Germania. Mama sa, Karla Abrahamsen, l-a crescut singură mult timp înainte de a se căsători cu medicul Theodore Homberger. Mult timp, Erik nu a știut cine este tatăl său, iar momentul în care a aflat adevărul a simțit că are probleme de identitate.
După ce a terminat liceul, a plecat la Florența pentru a studia arta. În 1927 a devenit profesor de artă la o școală psihoanalitică pentru copii înființată de Dorothy Burlingham și Anna Freud, la Viena. La îndemnul Annei Freud, psiholog la Institutul Psihanalitic din Viena, a început să studieze pedagogia și, ulterior, psihologia, cu predilecție psihologia copilului. A obținut un certificat din partea Școlii „Maria Montessori” iar apoi s-a pregătit în știința psihoanalitică la Institutul din Viena.
În anul 1930 s-a căsătorit cu instructoarea canadiană de dans, Joan Serson, pe care a întâlnit-o la școala unde preda. Au avut patru copii, fiul său cel mare, Kai T. Erikson, fiind un sociolog renumit, iar căsnicia lor a fost una stabilă.
A plecat în Statele Unite ale Americii în anul 1933. Nu avea o diplomă oficială, însă meritele sale au fost recunoscute rapid și a primit un post de profesor la Harvard Medical School. Tot atunci și-a schimbat și numele din Erik Homberger în Erik H. Erikson, poate ca o modalitate de a-și găsi propria identitate. A primit inclusiv dreptul la practică privată în psihanaliza copiilor.
Ulterior, el a predat la Universitatea California din Berkeley, la Universitatea Yale, la Institutul Psihanalitic din San Francisco, la Centrul „Austen Riggs” și la Centrul pentru Studii Avansate ale Științelor Comportamentale. Puțin mai târziu, în anul 1970, el a luat decizia de a se retrage din învățământ, cu titlul de „Profesor Emerit”.
„Erikson a fost un psiholog neo-freudian care a acceptat multe dintre principiile centrale ale teoriei freudiene, cărora le-a adăugat propriile idei și credințe. Teoria sa despre dezvoltarea psihosocială este centrată pe ceea ce este cunoscut sub numele de principiul epigenetic, care propune ca toți oamenii să treacă printr-o serie de opt etape: Speranță (Încredere vs. Neîncredere); Voință (Autonomie vs. Îndoială); Scop (Inițiativă vs. Vinovăție); Competență (Sârguință vs. Inferioritate); Statornicie (Identitate vs. Confuzie); Dragoste (Intimitate vs. Izolare); Preocupare (Productivitate vs. Stagnare); Înțelepciune (Integritatea ego-ului vs. Deznădejde)”, conform Verywellmind.
A publicat o serie de cărți despre teoriile și cercetările sale, între care „Childhood and Society” (1950), „Identity: Youth and Crisis” (1968), „Life History and the Historical Moment” (1975), „The Life Cycle Completed” (1987), „Dialogue With Erik Erikson” (1995). Lucrarea sa „Gandhi’s Truth” (1969) a primit un Premiu Pulitzer și National Book Award. După moartea sa, multe dintre cărți au fost lansate și mai apoi reeditate, dar și traduse în zeci de limbi.
A murit la 12 mai 1994, în Harwich, statul Massachusetts. Operele sale științifice au rămas greu de egalat în întreaga lume, fiind temă de studiu și în zilele noastre și punct de plecare pentru multe alte cercetări.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri