Reclamă
Cu toții ne dorim un corp sănătos și un organism puternic, însă, cu toate acestea, deși ne dorim să ne păstrăm starea de sănătate sau chiar să o îmbunătățim, facem zilnic greșeli care au efecte contrare. În cele ce urmează, noi îți vom spune care sunt cei 5 factori pe care trebuie să-i ai în vedere pentru a-ți menține sănătatea fizică, dar și psihică, o perioadă cât mai îndelungată.
Nu ai un program de somn foarte bine stabilit
Când viața ta devine din ce mai aglomerată din cauza jobului, poate a copiilor sau din cauza studiilor, somnul poate fi văzut asemenea unui lux. Deși pare greu de crezut, somnul face mai mult decât ne putem imagina pentru organismul nostru.
Reclamă
Somnul nu doar că te menține în formă, dar, cel mai important, corpul tău va avea puterea de a se vindeca atunci când dormi. Un circuit de somn de 7-9 ore pe noapte îți poate îmbunătăți sistemul imunitar, astfel răcelile și gripa vor sta departe de tine, la fel ca și alte afecțiuni.
Nu ai grijă ce fel de alimente consumi
Trebuie să fim sinceri și să admitem că alimentele procesate sunt mult mai la îndemână și, desigur, mai ușor de preparat. Deși poate alegi un aliment procesat slab în calorii, trăind cu impresia că astfel mănânci sănătos. Nu este adevărat, pentru că aceste alimente procesate sunt bogate în E-uri și sodiu. Prea mult sodiu consumat într-o singură zi poate duce la retenție de apă și alte afecțiuni.
Nu te hidratezi suficient
Apa este indispensabilă organismului nostru, avem nevoie de ea în fiecare zi. Pentru cei care vor să slăbească câteva kilograme, 6-8 pahare de apă pe zi vor ajuta la procesul de slăbire, pentru că nu vei mai avea probleme cu retenția de apă. Apa ajută la durerile de cap ,scăpându-te de ele, ba chiar îți îmbunătățește funcțiile creierului.
Nu renunți la mașină atunci când ai ocazia
Greșeala pe care mulți dintre noi o facem este aceea de a nu ne imagina viața fără mașină. Dacă ești șofer, mersul pe jos sau cu bicicleta nu pare o opțiune, însă trebuie să ai în vedere beneficiile mișcării. Cu cât faci mai multă mișcare, cu atât vei fi mai sănătos. Chiar dacă nu mergi la sală, încearcă totuși să mergi cât mai mult pe jos, ca astfel să îți întărești sistemul imunitar.
Ai în grupul tău de prieteni persoane care fumează
Chiar dacă refuzi să fumezi, prietenii tăi o fac, lucru care pe tine te transformă într-un fumător pasiv. Inhalezi fumul și astfel sănătatea ta este pusă în pericol. Nu poți lua tu decizii în locul oamenilor din jurul tău, dar le poți cere să nu fumeze la tine în casă sau în mașină.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r