A debutat simularea la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce probe vor avea elevii de susținut – Monden
Home > Actualitate > A debutat simularea la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce probe vor avea elevii de susținut

Reclamă

Actualitate

A debutat simularea la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce probe vor avea elevii de susținut

A debutat simularea la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce probe vor avea elevii de susținut

Reclamă

Elevii claselor a VIII-a susțin în această dimineață proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Pe elevi îi așteaptă o săptămână de foc, deoarece vor putea afla care este nivelul la care au ajuns, înainte de examenele finale.

Elevii de clasa a VIII-a au intrat în febra simulărilor

Mâine este programată proba scrisă la Matematică, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține miercuri proba la Limba și literatura maternă, ultima probă de la evaluare. Rezultatele finale de după verificări vor fi comunicate pe data de 14 aprilie.

Reclamă

Probele au debutat în această dimineață, la ora 9:00. În fiecare sală au fost distribuite subiectele, iar elevii s-au apucat de rezolvarea lor. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30 la fiecare probă.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Ultimii cinci elevi vor rămâne în sală până la finele examenului, iar cei care termină primii vor putea ieși după ce trece jumătate din intervalul destinat rezolvării.

Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor și competențelor asociate acestora, conform programelor aprobat prin ordin de ministru. Și anul acesta, elevii vor putea primi subiecte mai ușoare, având în vedere că procesul instructiv-educativ nu s-a desfășurat în condiții optime, în regim online, din cauza pandemiei.

Obiectivele simulării sunt acelea de a-i obișnui pe elevi cu toate regulile unui examen real și optimizarea rezultatelor care vor fi obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale care sunt tot mai aproape.

Toate notele pe care elevii le obțin sunt analizate la nivelul fiecărei unități școlare în care acestea s-au desfășurat. Rezultatele vor fi dezbătute prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Cu toate acestea, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de elevi, de părinți sau de profesori.

Citeste si




Recomandări autor