Reclamă
Al doilea sezon al serialului „Squid Game” („Jocul calamarului”), cea mai mare producție din istoria platformei Netflix, va fi lansat la sfârșitul anului viitor sau în 2024. Anunțul a fost făcut de creatorul filmului, Hwang Dong-hyuk, într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, relatează EFE.
Jocul calamarului, tot mai aproape de cinefili
Conform acestei publicații, întârzierea este provocată de faptul că în acest moment Dong-hyuk „nu are decât câteva pagini cu idei”, care încă nu au fost transpuse într-un scenariu final. Se lucrează zi de zi la proiect, în așa fel încât să capete rapid o formă finală.
Reclamă
„Oamenii vor fi supuși unor noi probe prin alte jocuri”, a explicat creatorul serialului sud-coreean, care a lăsat în suspans o întrebare pentru fanii serialului: „Este posibilă solidaritatea între oameni?”.
În prima lună a acestui an, Netflix a confirmat oficial că va exista un al doilea sezon. Ulterior, directorul executiv al companiei, Ted Sarandos, afirmase atunci că universul „Squid Game” este „la început” și că vor urma surprize colosale.
Serialul, conceput ca o alegorie la capitalismul mondial, a devenit extrem de cunoscut ca producția cu cele mai multe ore de vizualizare pe Netflix, cu 1.650.450.000 de ore de reproducere. Platforma a plătit în 2021 peste 21 de milioane de dolari pentru drepturile celor nouă episoade din primul sezon și se estimează că investiția a generat beneficii de peste 870 de milioane de dolari.
De altfel, producția intitulată „Squid Game” a câștigat trei Globuri de Aur anul acesta și a devenit primul serial în altă limbă decât engleza și, prima producție sud-coreeană care a obținut patru nominalizări la Premiile Screen Actors Guild (Sindicatul Actorilor Americani). Într-un timp record, Squid Game a avut milioane de vizualizări.
Protagoniștii serialului, Lee Jung-jae și Hoyeon Jung, au fost recompensați cu Globul de Aur la categoriile cel mai bun actor și, respectiv, cea mai bună actriță într-un serial dramatic. Cei doi actori au devenit rapid recunoscuți la nivel mondial, datorită modului în care au jucat rolul vieții lor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri