Reclamă
Într-o cetate veche de lângă Van, estul Turciei, a fost descoperit un mormânt mai puțin obișnuit. Este vorba despre locul de veci al unui bărbat care a fost îngropat cu patru cai, mai multe bovine, oi și un câine. Despre acesta, cercetătorii cred că ar fi fost conducător! În același loc, în 2020, o altă mare descoperire a fost raportată.
Cercetătorii au început analiza mormântului, pentru a afla care este povestea sa. Potrivit primelor verificări, se pare că înmormântarea a avut loc în urmă mai bine de 2.800 de ani. Cel mai probabil, a aparținut unui membru din elita conducătoare sau militară a Regatului Urartu. Acesta ar putea fi chiar rege. Astfel că, în prezent, descoperirea reprezintă, de fapt, prima dovadă a unei persoane îngropate alături de mai multe animale, din evidența arheologică urartiană. Alături de oseminte au fost identificate și mai multe obiecte. Acestea sunt primele care vor ajuta la identificarea perioadei în care au fost create. Toate au fost trimise la laborator, pentru mai multe cercetări.
Reclamă
„Acest loc ne-a adus primele date despre tradiția înmormântării în Urartu. În studiile efectuate împreună cu echipa de experți am găsit un mormânt în acest sit. Am văzut o ființă umană îngropată cu animalele sale. Bucăți de ceramică au fost găsite chiar lângă ea. Aici am găsit și o lampă cu ulei cu bec pe care nu am mai văzut-o până acum” a spus profesorul Rafet Cavușoglu, coordonatorul lucrărilor de excavare.
În sit au fost descoperite părți importante ale palatului regal al lui Sarduri
Arheologii și cercetătorii prezenți la fața locului au descoperit în urma primelor cercetări faptul că cetatea a fost construită de regele urartian Sarduri II (r. 764–735 î.e.n). În zilele noastre, cetatea este cunoscută drept Castelul Cavuștepe. Locul este permanent plin de arheologi, deoarece încă se mai efectuează verificări. În acest sit se pot identifica cu ușurință o serie de rămășițe ale palatului regal al lui Sarduri. Acesta este format de un templu, ziduri de fortificație și clădiri care, cândva, erau depozite sau ateliere pentru muncitorii care locuiau la palatul regal.
În timpul săpăturilor la necropola cetății, mormântul a ieșit la iveală. În același loc, însă anul trecut, arheologii au descoperit rămășițele unui copil. Acum, mormântul identificat conține oasele bărbatului, dar și mai multe rămășițe de animale, prin care patru cai. Doi dintre ei au maxilarele încă intacte. Cercetările continuă la mormânt, iar toate probele au fost trimise la laboratoare speciale, pentru detalii mai amănunțite.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri