Reclamă
A trecut mai bine de jumătate de an de când Adela Popescu a decis să se retragă pentru o perioadă din televiziune, alegând în schimb să se concentreze pe sarcina și pe familia sa. La începutul acestui an prezentatoarea de televiziune a anunțat fericită că va deveni mămică pentru a treia oară, iar micuțul Adrian a fost așteptat cu multă dragoste și încântare. Acum, vedeta are trei băieți frumoși și sănătoși, este o soție și o mamă împlinită și iubită, așa că a venit momentul să revină pe micile ecrane.
Cel de-al treilea fiu al Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan s-a născut în urmă cu câteva luni, aducând odată cu venirea lui pe lume și multă împlinire în familia sa. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” a fost foarte atentă în perioada în care a fost însărcinată la starea sa de sănătate, motiv pentru care a preferat ca în lunile în care și-a purtat în pântec fiul să renunțe la lumina reflectoarelor. Situația epidemiologică din țara noastră a determinat-o să ia o perioadă de pauză, care a fost mai mult decât binevenită, căci vedeta a putut să se pregătească corespunzător pentru noul membru al familiei sale.
Reclamă
Acum că a născut, iar bebelușul crește pe zi ce trece, Adela a decis că își dorește să revină pe platourile de filmare ale emisiunii pe care o moderează la ProTV. Hotărârea a fost una neașteptată, mai ales că fiul său încă este destul de micuț, dar publicul este mai mult decât fericit să o vadă din nou pe micile ecrane.
Adela Popescu a anunțat pe Instagram că se va întoarce la „Vorbește Lumea” chiar de săptămâna viitoare, o revenire mult așteptată de spectatorii săi. Având în vedere susținerea de care s-a bucurat în toți acești ani și de dragostea cu care a fost înconjurată de public, nu încape nicio îndoială că vedeta se numără printre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune din România.
„Dragii mei, nu mă așteptam să vă dau așa rapid această veste, dar… mă întorc! De luni ne revedem la Vorbește Lumea, de la 10:30. Știu deja că voi avea emoții să fim împreună, așa că sper să-mi fiți aproape și să vedeți ce v-am pregătit alături de colegii mei.”, a scris aceasta.
Cine va avea grijă de micuțul Adrian cât Adela Popescu este la filmări?
Nu trebuie însă să ne facem griji, căci micuțul Adrian este pe mâini bune. Vedeta a povestit urmăritorilor săi din mediul online că se bucură de susținerea familiei sale, care deja s-a organizat pentru ca lucrurile să meargă perfect. În timp ce Andrei și Alexandru vor fi la grădiniță, fratele lor mai mic va fi în grija bunicii sale. Nici Radu Vâlcan nu vrea să-și lase soția la greu, așa că și el va încerca să ajute oricât de mult poate.
Cum Radu e gata să îmi pregătească sandwich-ul de dimineață, mamaie să îl supravegheze pe bebeluș, iar copiii să picteze la grădiniță, mă declar mai mult decât pregătită să ne vedem, de luni până vineri, la Vorbește Lumea. :).”, a anunțat Adela Popescu pe rețelele de socializare.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa