Reclamă
În spatele unui adevărat imperiu ce poartă numele de Marc Jacobs stă un om puternic cu același nume despre care mulți au auzit, dar despre care puțini știu câte a făcut și cum a ajuns la renumele de astăzi. Un aspect foarte puțin cunoscut publicului larg este faptul că Marc Jacobs a stat la baza a două mari case de modă. Una dintre ele, așa cum o spune și numele, este chiar propria sa casă de modă, Marc Jacobs, iar cea de-a doua este renumita casă Louis Vuitton, ajutând la ridicarea sa în industria în care activează. Un adevărat împătimit al modei nu are cum să nu cunoască acest nume, fiind unul dintre cei mai reprezentanți designeri vestimentari ai Statelor Unite ale Americii.
Tinerețe și începuturi
Marc Jacobs, născut la data de 9 aprilie 1963 în New York, având în prezent vârsta de 58 de ani, provine dintr-o familie de evrei. Ajunge să fie pus într-o situație foarte delicată încă de pe vremea când era doar copil, la 7 ani, atunci când învață una dintre cele mai dure lecții ale vieții sale. Tatăl designerului suferea de colită ulceroasă, boală care l-a adus și în pragul morții, dar și o boală ce s-a transmis ereditar și către fiu.
Reclamă
Dacă am putea crede că viața lui a mers cu ușurință mai departe având-o aproape pe mama sa, iată că la capitolul părinți nu a fost deloc norocos. Mama sa a ajuns să își refacă viața de trei ori după moartea soțului, dar cea mai mare problemă a ei a fost că niciodată nu a fost capabilă sa aibă grijă de propriul copil. În cadrul unor declarații oferite în urmă cu ceva timp de către designer, acesta și-a apărat mama susținând că greutatea de a avea grijă de el provenea dintr-o „boală psihică”.
De fiecare dată când mama lui își refăcea viața, acest lucru aducea de la sine și relocarea, un alt aspect ce a avut repercursiuni destul de traumatizante pentru cel ce era doar un copil la vremea aceea. Brand-ul Marc Jacobs a fost influențat într-un mod negativ involuntar, de către mama sa prin toate aceste alegeri greșite. Pierderea timpurie a soțului, toate căsniciile eșuate de după, mutarea din New York către New Jersey, iar mai apoi către Bronx, cât și neputința de a-i oferi fiului său atenția și educația necesare dezvoltării optime au avut un cuvânt important de spus în tot ceea ce înseamnă brand-ul Marc Jacobs.
Influențele bunicii
Din pricina tuturor evenimentelor amintite mai sus, Marc decide de mic să se mute alături de bunica din partea tatălui pe Manhattan Upper West Side. Acela este momentul în care tânărul simte pentru prima dată căldura unui loc pe care să îl poată numi „acasă”. Așa cum este de la sine înțeles, ți bunica lui Marc Jacobs aduce un aport esențial asupra imperiului construit ani mai târziu. Momentul mutării poate fi considerat o etapă principală în ceea ce a însemnat punerea bazelor celui ce va avea să fie unul dintre cele mai apreciate brand-uri din lume.
Femeia, comparativ cu mama tânărului, era o adevărată doamnă a acelor timpuri, cu o educație aleasă și umblată peste tot. Aceasta a avut o mare pasiune pentru tot ce însemna frumosul, extravaganța și luxul din punct de vedere estetic. Și-a susținut întotdeauna nepotul, a creat o legătură foarte specială cu el, i-a oferit tot sprijinul de care avea nevoie pentru a se face remarcat, dar cel mai important aspect a fost stabilitatea de care Marc nu a putut avea niciodată parte din partea mamei sale.
„Nimeni nu mi-a spus `nu` despre nimic. Nimeni nu mi-a spus nimic că nu e în regulă. Nu. Nimeni nu a spus vreodată: `Nu poți fi designer de modă`. Nimeni nu a spus vreodată: `Ești băiat și nu poți lua lecții de dans-tap`. Nimeni nu a spus vreodată: `Ești băiat și nu poți avea părul lung`. Nimeni nu a spus vreodată: `Nu poți ieși noaptea, deoarece ai 15 și 15 ani nu merg la cluburi de noapte`.”, au fost declarațiile oferite de Marc Jacobs cu privire la sprijinul oferit de bunica sa.
Visurile și aspirațiile designerului
Încă de mic a visat la faima și aprecierea pe care le deține în acest moment. La vremea respectivă nu și-ar fi putut imagina niciodată că va ajunge atât de departe, dar iată că anii de muncă, înclinația spre acest domeniu, cât și talentul înnăscut l-au adus în punctul în care este acum- unul dintre cei mai iubiți fashion designeri americani.
În perioada în care avea doar 15 ani, urma pe timpul zilei cursurile Liceului de Artă și Design, iar după ore avea un job în cadrul unui mic boutique numit Charivari. Atribuțiile sale presupuneau atât împachetarea hainelor, cât și aranjarea manechinelor. Spre marea lui fericire, personalul magazinului îi permitea să-ți aducă propriile idei, creând astfel primele sale modele de pulovere. Chiar dacă nu și-a dat seama la momentul respectiv, acest loc de muncă i-a oferit mai apoi șansa de a urma studiile în cadrul Școlii Parsons pentru Design.
Pe perioada școlii a reușit să obțină premiul Student of the Year, o diplomă ce l-a ajutat foarte mult în cariera sa. Perioada petrecută în cadrul acestei școli a fost o mare rampă de lansare pentru Marc, reușind întotdeauna să fie mai bun decât restul colegilor de clasă și aducându-i mai apoi alte două premii (Perry Ellis Thimble Gold și Design Student of the Year). La 1987 devine cel mai tânăr designer, câștigând admirația celor din Consiliul designerilor de moda din America.
Activitatea în cadrul Perry Ellis
După ce își finalizează studiile, ajunge să aducă în fața publicului prima sa colecție de haine. Premiile câștigate până în acel punct al vieții sale îl aduc pe Marc în funcția de fashion designer de femei în cadrul brand-ului de haine Perry Ellis. Răsplata muncii sale vine rapid, astfel că în 1992 primește premiul CFDA (The Council of Fashion Designers of America). Dacă asta nu era suficient, la doar 5 ani primește din nou același premiu.
În 1993 viața avea să îi rezerve ceva total neașteptat. Perry Ellis decide să închidă firma, motivul fiind un anume desen realizat de Marc Jacobs pe care fondatorii brand-ului nu l-au accepta absolut deloc dar pe care criticii l-au adorat încă din prima clipă. Încheierea bruscă a acestui capitol din viața sa, l-a forțat pe Marc Jacobs să înceapă o nouă etapă importantă din viața sa și anume punerea bazelor propriului său imperiu.
Aportul în cadrul Louis Vuitton
Așa cum spuneam încă de la început, Marc Jacobs a fost unul dintre numele ce au stat la baza evoluției brand-ului Louis Vuitton. Poate fi considerată una dintre cele mai importante perioade din viața sa. Astfel, devine director de creație pentru Louis Vuitton, o casă pariziană de lux. Deși s-a simțit onorat să dețină o asemenea funcție în cadrul acestei companii, atribuția aceasta avenit la pachet cu foarte multe responsabilități și presiuni ce au afectat ulterior viața sa personală.
Începe o perioadă neagră pentru Marc, care, împins întocmai de stresul de zi cu zi, de a avea pe mână responsabilitățile a două brand-uri de lux, începe să consume într-o cantitate destul de mare substanțe interzise precum cocaina și heroina, pe care le mai combina și cu alcool. Acesta devin viciile sale noapte de noapte. Începe treptat să simtă că alcoolul îl poate face să devină invincibil, că îl face mai inteligent, mai înalt dar și mai distractiv în cercul său de prieteni.
Cei mai apropiați prieteni încearcă să-l convingă să renunțe la aceste obiceiuri nesănătoase. În 1999 Marc Jacobs acceptă ajutorul prietenilor săi, printre care se numără și Naomi Campbell ( super model ) și Anna Wintour (redactor-șef la Vogue ).
Viața de după dependențe
După ce termină perioada de reabilitare, Marc Jacobs revine la munca sa de dinainte, reușind rapid să termine de creat o întreagă colecție vestimentară pentru Louis Vuitton, continuând concomitent să lucreze pentru propriul brand, începând astfel un nou capitol al imperiului Marc Jacobs.
Colecțiile vestimentare ce stau sub semnătura propriului brand, încep să fie vândute la nivel înalt în magazine de pe întreg mapamondul. Treptat ceea ce a început doar cu colecții desăvârșite de haine se transformă într-o adevărată afacere cu semnătură de renume pe produse cosmetice, parfumuri și diverse accesorii. În 2002, Consiliul designerilor de modă din America îl numesc pe Marc fashion designerul bărbaților.
Istoria ce stă în spatele casei de modă Marc Jacobs este una tristă, cu multe obstacole, dar și cu multă pasiune și dăruire față de tot ceea ce înseamnă lumea modei. Marc Jacobs este unul dintre cei mai premiați și mai adorați designeri americani, cu o poveste de viață ce începe tragic, dar care treptat se transformă în ceva neașteptat. Imperiul său continuă să se dezvolte chiar și la momentul actual, semnătura sa fiind una dintre cele mai bine vândute și căutate în întreaga lume.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa