Reclamă
Chiar dacă începutul campaniei de imunizare a fost unul promițător, ultimele date arată că și l-a acest capitol România a ajuns codașă printre statele europene. Autoritățile reușind să atingă una dintre țintele campaniei de imunizare, două luni mai târziu.
223,8 milioane de persoane din UE au fost vaccinate
Potrivit unei numărători făcute de jurnaliștii AFP, jumătate din cetățenii Europei au fost vaccinați contra virusului Sars-Cov-2. Numărătoarea a fost efectuată după ce s-au consultat informații obținute din surse oficiale.
Reclamă
Până acum, 223,8 milioane de persoane din Uniunea Europeană au fost vaccinate cu schema completă, au fost vaccinate cu o singură doză după ce au învins boala sau au primit un vaccin care se administrează într-o singură doză.
Numărătoarea celor de la AFP mai arată că dintre cele 27 state membre ale UE, 13 au reușit să treacă de pragul de 50% din persoane imunizate cu ambele doze de ser. Cât despre țările cele mai populate care ocupă un loc fruntaș, pe primul loc se situează Spania care a ajuns la un procent de vaccinare de 58%, urmată de Italia cu 54%, Franţa cu 53% şi Germania cu 52%.
România și Bulgaria pe ultimele locuri
Tot la capitolul state UE cu cele mai ridicate procente de populație complet vaccinate se numără Malta care are 78% dintre cetățeni vaccinați, Belgia cu 59% și Spania cu 58%. La popul opus, la o diferență mare se clasează pe penultimul loc România cu 25% și Bulgaria cu un procent de 14%.
De asemenea, datele mai arată că 59,5% din populația din Uniune a primit cel puțin o doză de ser, adică 265,9 milioane de cetățeni, după cum notează Agerpres.
Potrivit datelor, Uniunea Europeană continuă campania de vaccinare a populației într-un ritm susținut și a ajuns să depășească SUA. Pe 1 august, în UE procentul celor imunizați cu ambele doze era de 49,8%, în timp ce în America procentul pentru aceeași categorie era de 49,7%. Și la capitolul persoane imunizate cu cel puțin o doză, UE înregistra un procent de 59,3%, iar SUA un procent de 57,8%.
Cu toate că ritmul de vaccinare a înregistrat o scădere, săptămâna trecută, în UE au fost administrate anti-COVID-19 pentru 0,6% din populație. În timp ce în SUA, numărul a fost 0,2%.
Cât despre situația din România, sâmbătă, a fost depășit pragul de 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Acest prag fiind totuși atins cu o întârziere de două luni, comparativ cu planul anunțat inițial de autorități.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa