Reclamă
Fermierii români care cultivă roșii vor primi un ajutor financiar important de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În septembrie, aceștia vor beneficia de 1500 de euro, banii urmând să fie depuși direct pe card. Ajutorul financiar se adresează cultivatorilor de roșii din România, peste 25.000 de producători fiind înregistrați în programul Tomata pentru a beneficia de acest sprijin de minimis.
În 2023, aproximativ 22.000 de fermieri au beneficiat de acest ajutor. Fiecare fermier a primit 3000 de euro pentru fiecare 1000 de metri pătrați de teren cultivat, banii fiind livrați în două tranșe. Cererile pentru acest ajutor financiar au fost depuse de cultivatori până la data de 16 mai 2024.
Reclamă
Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, consideră că acest program a avut un succes real, având în vedere numărul mare de persoane care s-au înscris. Ministrul a menționat că modificările aduse programului au contribuit la aceasta, deoarece fermierii primesc jumătate din valoarea sprijinului financiar chiar de la început.
„Și anul acesta este un record. Anul trecut am avut 22.600 de dosare depuse pe programul tomata în spații protejate și anul acesta s-au depus 25.600 de dosare. Suntem într-o creștere accentuată. Încurajarea vine și din momentul în care am speculat cadrul Ucraina și am putut da fermierilor o sumă de 1.500 de euro pentru a-și înființa culturile, iar diferența de 1.500 de euro o vom da în luna septembrie, atunci când vor demonstra cu facturi de valorificare”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că programul Tomata va suferi alte modificări, urmând să fie diversificat în 2025. Statul va acorda sprijin financiar și fermierilor care cultivă legume în spații protejate, cu condiția ca pe jumătate din suprafață să fie cultivate tomate. În plus, noi subvenții ar urma să ajungă, în anul următor, și la cultivatorii de ceapă, în condiții similare cu cele ale producătorilor de roșii.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r