Reclamă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în cursul zilei de astăzi, o atenţionare de Cod galben de vânt şi ninsoare viscolită. Avertizarea dată de ANM este valabilă până luni dimineaţa în zonele de munte din 10 judeţe.
Vremea se schimbă radical în România
Conform meteorologilor, în intervalul 28 noiembrie, ora 20:00 – 29 noiembrie, ora 10:00, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h şi temporar va ninge viscolit. Chiar dacă alerta este dată pentru altitudini înalte, instabilitatea atmosferică va domina și în zonele joase, iar vremea se va menține rece mult timp de aici înainte.
Reclamă
Mai multe județe sunt vizate de codul galben. Este vorba despre Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.
Meteorologii mai anunță că se vor semnala intensificări ale vântului şi în sudul Banatului, al Transilvaniei, dar şi pe litoral. În zilele ce vor urma, local şi temporar, în zona montană vor mai fi intensificări ale vântului şi ninsori.
Vremea se menține rece și în București
Meteorologii anunță ploi slabe şi vânt în Capitală, începând din această seară, temperaturile minime situându-se între 5 şi 8 grade Celsius. Sunt șanse minime ca precipitațiile să ia aspect de lapoviță și nisoare.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 28 noiembrie, ora 20:00 – 29 noiembrie, ora 10:00, în Capitală, treptat, cerul va fi mai mult noros, iar spre sfârşitul intervalului va ploua slab. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări noaptea și spre dimineață. Temperatura minimă, mai ridicată faţă de cea specifică datei, va fi de 5 – 8 grade Celsius, în timp ce maximele nu depășesc 9-10 grade.
La munte va continua să ningă, în multe zone fiind deja depus un strat consistent de zăpadă. Pe Transalpina, Tranfăgărășan și Transrarău ninge ca în poveste de câteva săptămâni încoace. Și în stațiunile montane s-a depus zăpada, iar pârtiile de schi vor fi deschide de luni sau marți.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri