Reclamă
După mai multe zile cu temperaturi de primăvară, meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că se schimbă vremea radical în România. Încă de ieri, temperaturile au intrat într-un nou proces de răcire, iar acum, o nouă avertizare de ninsori puternice va intra în vigoare și va fi valabilă mai multe ore.
Iarna își intră în drepturi în România
Așadar, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în cursul zilei de azi o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare. Avertizarea dată de meteorologii de la ANM este valabilă în Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei. Aceasta intră în actualitate de sâmbătă, de la ora 4:00, până duminică, ora 12:00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția presiunii atmosferice care, momentan, este destul de instabilă la nivelul întregii țări. Nici de ploi nu scăpăm în cea mai mare parte a țării, însă acestea vor lua rapid aspect de lapoviță și ninsoare.
Reclamă
Conform meteorologilor, în zonele anunțate în informarea meteo de astăzi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent, spulberat de vânt.
Cantităţile de apă vor fi în general de 10-15 l/mp şi, izolat, de peste 20 de l/mp. În zonele în care nu ninge, riscul de inundații este destul de mare, din cauza scurgerilor de pe versanți din ultimele zile.
Și vântul va înregistra intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea. În zonele joase, vântul va sufla slab.
În restul teritoriului, meteorologii de la ANM anunță precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. De altfel, vor semnala astfel de fenomene meteo în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (8 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice, fiind însoțite de ceață și polei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri