Reclamă
Au fost două săptămâni cu temperaturi mai mult de primăvară, însă iată că iarna își intră cu adevărat în drepturi în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au emis, chiar în această dimineață, un cod galben de ninsori abundente și viscol în zona montană înaltă. În cele mai multe județe din jumătatea vestică a țării stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri, iar vântul va spulbera zăpada.
Alertă meteo de ninsori în următoarele 24 de ore
Codul galben a intrat în vigoare sâmbătă la ora 10.00 și va fi în vigoare până duminică dimineață, la aceeași oră, însă există și posibilitatea de prelungire, în funcție de instabilitatea presiunii atmosferice. Încă de la primele ore ale dimineții, ninsorile puternice au pus stăpânire pe zonele din sudul și nordul țării, însă și în restul teritoriului se pot observa cu ușurință primii fulgi de zăpadă.
Reclamă
În intervalul dat de meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie, în Banat, Crișana, Maramureș și local în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge în următoarele ore în medie de 10 – 15 centimetri.
În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent, fiind din ce în ce mai gros, mai ales în timpul nopții.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55, până la 65 de kilometri pe oră în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali unde va fi viscol. În restul țării, precipitațiile mixte vor fi prezente, precum și un strat consistent de polei. În prima parte a intervalului dat de meteorologi se va produce polei, mai ales în zonele de deal din sudul țării.
Și în București, vremea se menține rece
Potrivit meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie, în următoarele 24 de ore, vremea va fi închisă și trecător se vor semnala precipitații mixte. Termometrele vor înregistra o creștere ușoară a temperaturii, cu până la 1, maxim 2 grade Celsius pe timpul zilei, iar noaptea valorile coboară până la pragul de -1 grad Celsius. Vântul va sufla slab și moderat. Duminică dimineață vor fi condiții de ceață în cea mai mare parte a Bucureștiului.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri