Reclamă
Vremea se schimbă brusc în toată țara începând de miercuri, conform alertei emise de ANM. Precipitațiile moderate cantitativ, ninsorile la munte și stratul de zăpadă consistent sunt însoțite de intensificări ale vântului.
În intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00
Meteorologii atenționează că în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea vor fi ploi, iar pe arii restrânse, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor, miercuri, vor predomina ploile, urmate de ninsori.
Reclamă
La munte se va depune un strat de zăpadă consistent. Se estimează cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar în vest și la munte pot depăși 30 l/mp.
Zonele de intensificări ale vântului includ:
- Banat, Crișana, Maramureș
- Local în Transilvania și nord-vestul Moldovei
- Litoralul
Vitezele vântului vor fi în general de 55…65 km/h, iar la munte, rafalele vor urca la 70…80 km/h. În Carpații Occidentali și partea nordică a Carpaților Orientali, rafalele pot depăși 90 km/h.
Bucureștiul va avea un cer variabil miercuri, cu ploi temporare în noaptea de miercuri spre joi. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va ajunge la 15 grade, iar minimă la 5…6 grade.
Joi și vineri dimineață, vremea se răcește, cu cer variabil și ploi temporare. Temperaturile vor fi de 6…7 grade ziua și -4…-3 grade noaptea. În intervalul 22 – 23 noiembrie, cerul va fi înnorat, cu ploi și, spre final, ninsoare.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Maximă de 13…14 grade și minimă de 1…2 grade. Sâmbătă, 23 noiembrie, cer variabil și vânt moderat, cu maximă de 6…7 grade.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r