Reclamă
Alex Velea și Antonia formează de ani de zile unul dintre cele mai apreciate cupluri ale showbizului românesc. Chiar și așa, cei doi nu s-au căsătorit nici până la momentul actual, motivele fiind și legate de fosta căsnicie a Antoniei, ce s-a pronunțat în urmă cu puțin timp. Anul 2021 a venit cu multe surprize pentru fanii celor doi, printre care și cererea în căsătorie. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca cei doi să facă pasul cel mare, dar artistul a decis că este timpul să facă pasul cel mare în fața femeii ce i-a dăruit 2 copii.
În cadrul unui interviu oferit recent de Alex Velea pentru VIVA!, acesta a povestit despre planurile pe care le au pentru 2022. Se pare că va fi „anul cel mare” pentru familia lor, semn că va avea loc o nuntă. Au decis deja și cine le vor fi nașii, dar preferă să păstreze momentan totul secret și să spună atunci când va fi momentul.
Reclamă
O familie ca oricare alta
De mai bine de 9 ani de zile, Antonia și Alex Velea formează un cuplu foarte frumos și foarte iubit de publicul larg. Relația lor a fost foarte blamată de publicul larg la început, mulți considerând că nu se potrivesc absolut deloc, mai ales ca aspect fizic, dându-le 0 șanse. Iată că nu au ținut cont de gurile rele și astăzi, la peste 9 ani mai târziu, au doi copii și o familie extrem de frumoasă împreună.
Relația lor parcă s-ar fi alimentat din răul altora și din tot hate-ul primit în social media. Cei doi au doi băieți, pe Akim și Dominic, dar și pe Maya, fiica Antoniei din fosta căsnicie, cea cu Vicenzo Castellano, care trăiește alături de tatăl ei și vine pe la mama sa în mai toate vacanțele. Chiar dacă sunt destui cei care nu au dat șanse relația dintre ei, iată că a rezistat și este tot mai frumoasă și mai puternică pe zi ce trece.
„Suntem o familie aproape normală. Suntem fericiți, ceea ce dorim tuturor. Nu ne certăm, pentru că nu prea avem de ce. Ne mai contrariem, dar cam la asta se rezumă „neînțelegerile noastre. V-am zis și mai devreme, sunt fericit că jumătatea vieții mele este Ea. E un adevărat stâlp de susținere în viața mea.”, a spus Alex Velea, atunci când a fost întrebat despre certurile de la ei din familie.
2022 va fi anul lor
Așa cum spuneam și mai devreme, se pare că 2022 va fi anul lor. Întrebat fiind dacă anul viitor vor face și următorul pas și vor ajunge în fața ofițerului de Stare Civilă pentru a deveni oficial soț și soție, artistul a mărturisit că totul va fi mai rapid și că în 2022 va avea loc marele eveniment al familiei lor, dar că vor oferi mai multe detalii la momentul potrivit. De asemenea, au stabilit și cine le vor fi nași, dar nu doresc momentan să spună mai multe.
„2022 e anul cel mare. Vă vom zice noi ce și cum. Acum e încă surpriză. Chiar și pentru noi. (zâmbește) Nu am pregătit nimic, pentru că nu știm cum evoluează lucrurile și ce va mai fi cu această pandemie.”, a mai declarat el pentru sursa menționată anterior.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa