Reclamă
Alexandra Stan este una dintre cele mai adorate femei de la noi din țară. O artistă în adevăratul sens al cuvântului, aceasta face spectacol de fiecare dată când urcă pe scenă, iar oamenii sunt înnebuniți după ea. Deși a avut parte de momente grele în viață, femeia a reușit să treacă cu bine peste toate și să își continue cariera muzicală. Fanii artistei au dorit să știe cum reușește aceasta să se mențină atât de frumoasă, așa că răspunsul acesteia nu a întârziat să apară.
Inocentă și senzuală în același timp, Alexandra Stan a reușit foarte repede să cucerească inimile oamenilor datorită naturaleței sale. Femeia explică faptul că nu i-a plăcut niciodată să recurgă la diferite trucuri de înfrumusețare rapidă, ci a optat întotdeauna pe un stil cât mai natural și pe un make-up cât mai simplu, indiferent de evenimentele la care a fost nevoită să participe. Nu doar chipul este unul minunat, ci și silueta ca trasă prin inel.
Reclamă
Deoarece fanii au întrebat-o în repetate rânduri care este secretul său, artista a fost gata să împărtășească cu toate doamnele și domnișoarele câteva din micile trucuri pe care ea le pune în practică în permanență. Hidratarea joacă un rol foarte important în viața Alexandrei, așa că aceasta încearcă pe cât posibil să consume cât mai multe lichide, dar și să își lase pielea să respire cât mai mult.
„Uneori mă simt foarte bine în pielea mea, alteori găsesc, ca orice femeie, tot felul de defecte.Folosesc make-up doar când am proiecte, filmări sau întâlniri importante, dar în 80% din timp nu mă machiez, nu folosesc nici măcar BB cream, folosesc crema cu SPF, las pielea să respire, beau multa apă, și mâncatul este important, fructele și legumele nu trebuie să lipsească, pentru că ajută mult”, a declarat cu sinceritate artista.
Ce părere are Alexandra Stan despre operațiile estetice?
Multă lume a fost de părere că artista noastră a apelat de-a lungul timpului la diferite operații estetice pentru a se menține în formă și pentru a arăta atât de bine, dar aceasta neaga cu vehemență totul. Ba mai mult decât atât, Alexandra este de părere că operațiile estetice ar trebui făcute doar dacă persoanele în cauă suferă de anumite defecte care le pot afecta imaginea.
De asemenea, pentru a le închide gura oamenilor care o critică, Alexandra a explicat faptul că dacă pozează uneori în diferite ipostaze mai indecente, este pentru că vrea să își afișeze și partea mai feminină. Totuși, acele poze nu par să o caracterizeze prea mult, așa că încearcă să nu posteze prea des pe conturile sale de socializare astfel de imagini.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa