Reclamă
Asia Express continuă pe Drumul Împăraților prin Iordania. În această seară vom vedea un nou joc pentru amuletă pentru care s-au clasificat primele 3 echipe ajunse la Irina. Cele 3 echipe sunt: Lidia și Estera Buble, Elwira și Mihai Petre și Cosmin și Eliza Natanticu. Maria Speranța, Adriana Trandafir și Emi, Cuza au fost cele două echipe ce nu au mai apucat să ajungă la Irina și nici să termine toate provocările. Așa că în seara aceasta vom vedea cele 3 echipe cum se confruntă într-un loc cu totul și cu totul special, așa cum am fost deja obișnuiți de această emisiune.
Au ajuns la cel mai jos punct uscat de pe Pământ
Așa cum am fost deja obișnuiți de producția acestei emisiuni, Asia Express vine cu peisaje și duce vedetele prin locuri nemaivăzute și extrem de speciale, care uimesc publicul de acasă. Desigur, provocările aduse pentru vedete sunt și ele unele pe măsură și care au mereu câte o poveste sau o tradiție în spate.
Reclamă
La fel de surprinși am fost și de când au începutul drumul prin Georgia. Peisajele văzute până acum au fost unele mirifice, dar iată că există și un mic incovenient: căldura.
Amuleta și emisiunea din seara asta s-au filmat în cea mai călduroasă zi declarată din an și și într-un loc unde este oricum foarte cald, așa că vom vedea cu atât mai multă strădanie. Cele trei echipe vor face tot posibilul să câștige o nouă amuletă de 100o de euro, pusă în joc de sponsorii principali ai emisiunii.
De data aceasta, amuleta va fi cu atât mai specială cu cât se va juca și într-un loc foarte special: cel mai jos punct uscat de pe Pământ – 398 metrii la nivelul mării. Fanii abia așteaptă să afle cine va câștiga amuleta din seara aceasta, cea de-a doua amuletă de pe teritoriul Iordaniei.
Cosmin și Eliza Natanticu, certați de restul concurenților
Din câte ni s-a dat de înțeles din promo-ul pentru seara aceasta, Cosmin și Eliza Natanticu intră în ochii concurenților adverși cu ceva urât ce au făcut, dar încă nu știm despre ce este vorba. Atât Emi și Cuza, cât și Mihai Petre, au avut reproșuri la comportamentul nepotrivit al soților Natanticu. Despre ce este vorba
„Ce a făcut Natanticu este cel mai josnic. Știu că acest cuvânt nu are termen de comparație, dar e foarte josnic.”, sunt doar o parte din acuzațiile aduse la adresa echipei adverse.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa