Reclamă
Liviu Vârciu și Anda Călin formează un cuplu solid în lumea mondenă din România, dar ca în orice căsnicie, gelozia este inevitabilă. Actorul este nelipsit de pe micile ecrane, motiv pentru care în mod cert nu duce lipsă nici de femei care-și doresc să-l cucerească. Cum partenera lui nu este persoană publică, una dintre cele mai mari curiozități ale urmăritorilor săi a fost legată de modul în care reușește să facă față acestei situații.
Liviu Vârciu a fost mereu cunoscut drept un cuceritor, mai ales că viața sa amoroasă a fost un subiect de interes pentru publicul din țara noastră. Amuzat și foarte charismatic, a știut să se facă plăcut de domnișoarele din jurul său, cu toate că doar o singură femeie a reușit să-l determine să devină un bărbat la casa lui. El și Anda Călin formează un cuplu de mai bine de 4 ani, iar împreună au adus pe lume doi copii minunați, cu care actorul se mândrește ori de câte ori are ocazia.
Reclamă
Poate că multe femei s-ar simți amenințate de numărul mare de admiratoare al partenerului lor, dar nu este deloc cazul Andei. Nu este la fel de celebră ca Liviu și mereu a lăsat impresia că nici nu-și dorește să se bucure de asemenea atenție din partea oamenilor din jurul său, însă acest lucru nu înseamnă că nu se simte sigură pe relația și pe iubitul său.
Din câte a mărturisit chiar ea, Liviu Vârciu a știut întocmai cum să-i câștige încrederea. Legătura dintre ei este mai puternică decât orice, așa că nu ar pune niciodată la îndoială fidelitatea actorului sau calitățile sale de tată. Cu toate că nu neagă că ar fi geloasă, Anda știe că nu are niciun motiv să își facă griji. Consideră că gelozia este un sentiment normal într-o relație, căci vine la pachet cu dragostea.
„Am încredere pentru că mi-a câștigat-o și pentru că nu-mi dă niciun motiv de gelozie. Asta nu înseamnă că nu sunt deloc geloasă (sunt berbec și ce e al meu e doar al meu, altfel ies scântei). Atunci când iubești, automat ai și un strop de gelozie.”, le-a povestit iubita lui Liviu urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare.
Liviu Vârciu a trebuit să depună eforturi pentru a o cuceri pe Anda Călin
Abilitățile lui Liviu Vârciu de a se face plăcut oamenilor din jurul său sunt incontestabile, însă în cazul Andei Călin se pare că a avut destul de mult de așteptat până să o cucerească complet. Iubita lui a povestit că el a fost cel care a făcut primul pas, însă nu a reușit să îi fure inima din prima. Actorul a fost nevoit să aștepte, însă toate eforturile au meritat în cele din urmă. Au o familie minunată, iar fericirea de care se bucură alături de Anda este evidentă.
„M-am cunoscut cu Liviu (n.r. Liviu Vârciu) într-un restaurant. Primul pas l-a făcut Liviu și chiar a insistat. Mi-a scris câteva luni și primul lucru pe care mi l-a spus a fost că speră că merită așteptarea.”, a declarat Anda pentru spynews.ro.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r