Reclamă
Cele două vedete, Andreea Bălan și Andreea Antonescu au reușit să își încânte încă o dată fanii după ce acestea și-au făcut apariția împreună într-un nou vlog. Vedetele au jucat „AM/N-AM” în timpul filmărilor și au ajuns să dea din casă anumite lucruri pe care le-au făcut în tinerețea lor.
În timpul vlogului s-au aflat detalii despre viețile personale ale artistelor, dar și faptul că ambele l-au sărutat pe Liviu Vârciu. Artistele trupei „Andre” au discutat despre diverse teme și au menționat faptul că pe atunci cele două și-au dorit să adopte un copil, mai mult de atât, acestea au fost în diferite centre de unde au participat la întâlniri aranjate cu copiii, însă nu au ajuns la un numitor comun.
Reclamă
Tot în vlogul celor două vedete s-au aflat diferite detalii mai necunoscute despre viețile personale ale acestora, iar dacă Andreea Bălan a menționat faptul că nu consideră o rușine în a-și face nevoile în apa mării, Andreea Antonescu a fost nevoită să răspundă unei întrebări despre faptul că a avut relații intime la telefon cu ajutorul videocall-ului. Cele două artiste au abordat fel și fel de întrebări și au vorbit deschis despre ceea ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă în viețile celor două.
„Eram geloasă pentru că tu aveai sânii mai mari. Acum nu mai sunt geloasă, mi-a venit mintea la cap. Dar când eram mică, eram mititică, eu nu aveam sâni dezvoltați… Și tu aveai ditamai…”, i-a declarat Andreea Bălan colegei sale.
În momentul în care au avut o întrebare care se referea la un iubit comun, acestea nu au dorit să dea un nume, însă una dintre artiste a început să fredoneze una dintre melodiile lui Liviu Vârciu, semn că acestea au avut contact cu artistul. În timpul în care Andreea Balan a sugerat fanilor cine a fost bărbatul comun din viața celor două, Andreea Antonescu a fost vizibil confuză.
După ce aceasta a ascultat ceea ce a fredonat colega sa, a realizat despre cine este vorba, însă i-a spus Andreei că se înșeală și că nu Liviu a fost bărbatul comun în viața lor. Andreea Bălan a continuat pe acest subiect și i-a adus aminte faptul că Liviu Vârciu a fost iubitul pe care acestea l-au împărțit, însă nu pentru mult timp.
„Ba da, că ne-am pupat amândouă cu el! Te-ai pupat, dar nu ți-a plăcut? Eu m-am pupat și mi-a plăcut”, a mai spus Andreea Bălan.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r