Reclamă
Actualul consul al Africii de Sud a cerut ca fosta prezentatoare de la Antena 1, Andreea Berecleanu, să răspundă patrimonial pentru insolvența companiei care le-a aparținut celor doi. Chiar dacă cei doi au divorțat în urmă cu mai bine de 7 ani, doar anul acesta au reușit să-și rezolve problemele și să tragă linie socotelilor.
În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului București au reușit să dea verdictul procesul care se desfășura între cei doi, iar aceștia au respins acțiunea inițiată de fostul soț al Andreei.
Reclamă
„Respinge acţiunea ca fiind prescris dreptul material la acţiune. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă…” a fost decizia judecătorilor.
În același timp, fosta prezentatoare a Antenei 1, a inițiat mai multe procese referitoare la pensia alimentară a copiilor. Inițial, Andrei Zaharescu, fostul soț al acesteia, a fost anunțat că în instanță i se ceruse suma de 600 dolari, dar ulterior aceasta a fost redusă cu aproximativ 400 dolari, deoarece el a declarat că trebuie să își întrețină și fiul.
Se pare că aceste conflicte dintre cei doi nu se termină aici, iar Andrei a ripostat contra fostei soții și i-a cerut o plată a cheltuielilor pentru judecată destul de mare, suma fiind apropiată de 6000 lei. Într-un interviu recent, fosta prezentatoare a Antenei 1 a fost întrebată de relația pe care aceasta a avut-o cu Andrei Zaharescu și de ce s-a încheiat.
„La un moment dat, în familia în care eram, în structura în care eram, nu se mai râdea şi asta a fost un semnal de alarmă important.”, a declarat Andreea.
Totodată aceasta a ținut să menționeze că fosta ei căsnicie a fost foarte solicitantă pentru ea. A trebuit să se descurce cu majoritatea lucrurilor și câteodată ea deținea controlul asupra familiei, nu partenerul acesteia. După divorț Andreea și-a refăcut viața alături de un chirurg, iar cei doi s-au cununat civil în anul 2016. De atunci fosta prezentatoare se declară foarte fericită și duce o viață liniștită alături de bărbatul care a susținut-o în diferitele sale proiecte, dar și de cele două fetițe pe care le are din fosta căsnicie.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa