Reclamă
Andreea Esca se declară fana oficială a emisiunii Survivor România 2022 și nu doar pentru că este difuzat pe același post de televiziune cu care lucrează și ea de atâția ani, ci și pentru că are o preferată printre concurenți. Se pare că prezentatoarea știrilor nu ratează nici măcar o emisiune, după cum se poate vedea pe contul ei de Instagram, acolo unde face în fiecare seara de Survivor câte o postare și își susține concurenta favorită. De unde și de ce această alegere nu a explicat, dar cel mai probabil se cunosc de dinainte, mai ales că fiica sa, Alexia Eram, a avut și proiecte în colaborare cu ea.
Ține cu Laura Giurcanu
Din câte spune chiar ea pe contul de Instagram, se pare că prezentatoarea ține cu nimeni alta decât Laura Giurcanu, din echipa Faimoșilor, care aseară a reușit chiar o performanță la care poate mulți nu se așteptau. Concurenta a reușit să aducă 3 puncte echipei sale, care a și câștigat prima oară de când a început sezonul, astfel că săptămâna precedentă a fost una fără victorii pentru ei.
Reclamă
Andreea Esca este cu ochii pe televizor în fiecare seară în care emisiunea se difuzează și nu se sfiește să le arate și fanilor ei din social media faptul că este fana emisiunii. Încă de la început și-a declarat susținerea pentru Laura Giurcanu, ceva destul de neașteptat, astfel că nu se cunosc detalii despre colaborări sau tangențe între cele două. Cu toate acestea, fiica ei, Alexia Eram, a avut chiar în urmă cu ceva timp un proiect comun cu influencerița.
Laura Giurcanu este influencer la momentul actual, fiind foarte urmărită și apreciată în social media, mai ales pe pagina sa de Instagram, și s-a făcut remarcată odată cu apariția la 14 ani de la Next Top Model by Cătălin Botezatu, sezon pe care l-a și câștigat. De acolo a început o carieră frumoasă pentru ea și, când nimeni nu credea că o va mai vedea pe micile ecrane într-o altă emisiune, iată că Laura a surprins pe toată lumea când a apărut în platoul lui Cătălin Măruță ca parte a echipei Faimoșilor.
Certuri cu Andreea Tonciu
Se pare că preferata Andreei Esca are și ceva probleme la Survivor, cu toate că a stat pe cât a putut în banca sa și și-a spus punctul de vedere doar atunci când a considerat neapărat necesar. În ultima ediție, difuzată în seara precedentă, Andreea Tonciu și Laura Giurcanu au avut o dispută destul de urâtă ce a pornit în urma afirmațiilor făcute de brunetă.
Andreea nu consideră că este de bun simț din partea Laurei să petreacă atât de mult timp în apă alături de alți bărbați, precum Emil Rengle sau TJ Miles, în condițiile în care acasă o așteaptă cineva. Laura nu s-a sfiit să-i ofere o replică, motiv pentru care și-a luat apărarea și a explicat clar care este situația la ea și ce consideră că este bine sau nu pentru parcursul ei în Republica Dominicană.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r