Reclamă
Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV, o imagine iconică pentru noi, un nume pe care toată lumea îl cunoaște. Și pentru că este atât de apreciată, depune și foarte multă muncă în spate pentru a le oferi fanilor tot ceea ce își propune, dar și pentru a-și duce toate proiectele la final. Așa că este nevoie de foarte multă organizare pentru a putea petrece suficient timp alături de toți cei dragi ei în perioada sărbătorilor.
Andreea Marin este un nume atât de cunoscut de orice român. Ba chiar recent a revenit pe micile ecrane și a reușit să câștige cel de-al doilea sezon Masked Singer România, datorită măștii Mumei Pădurii, prin care a reușit să-și amintească ce înseamnă să te mai și distrezi, dar a demonstrat și faptul că frumusețea vine din interior și nu contează atât de mult exteriorul, fiind doar o imagine. Într-un interviu recent oferit pentru echipa FANATIK, fosta noastră prezentatoare a povestit despre cât muncește într-o zi de decembrie și cum face să aibă timp și pentru familia ei, mai ales pentru Violeta.
Reclamă
Lucrează aproape jumătate din zi
Pentru Andreea Marin, sărbătorile încep încă de la finalul lunii noiembrie. Are diverse motive de sărbătorit alături de cei dragi, dar încep și tot felul de proiecte în care ea este extrem de implicată, dar și care-i răpesc foarte mult timp zilnic.
O putem considera una dintre femeile etalon de la noi, care se implică în foarte multe proiecte caritabile și de imagine, mai ales acum, când sărbătorile sunt cu atât mai aproape. Nu se plânge niciodată și chiar mulțumește că are atâtea oportunități prin care să ajute și atâtea proiecte în care să se implice.
Chiar dacă ajunge să stea peste 14 ore pentru muncă, este răsplătită prin bucurie și iubire din partea tuturor celor din jur, acesta fiind cel mai bun lucru pe care-l putea primi în schimb.
„Da, decembrie e întotdeauna pentru mine o lună foarte plină, muncesc 14-16 ore pe zi, se adună și multă oboseală, dar merită. De pildă, campaniile umanitare din decembrie, tradiție la final de an, îmi aduc atâta emoție și bucurie, încât tot efortul e răsplătit de ceea ce simt privind bucuria din ochii oamenilor!”, a declarat ea pentru susa menționată anterior.
Ce îi cere lui Moș Crăciun pentru anul acesta
Întrebată mai apoi despre ce își dorește să primească de la Moș Crăciun, dacă ar fi să-i scrie vreo scrisoare, aceasta a spus că cea mai mare dorință ar fi un an plin de sănătate. Iubește să facă cadouri tuturor celor dragi și tuturor celor ce au nevoie de această bucurie, dar se pare că nu prea este genul de persoană care să știe și cum să primească un cadiu.
„Îmi doresc ca Moșul să îmi aducă un sac plin cu sănătate, să îmi ajungă pentru încă un an. Mie îmi place foarte mult să dăruiesc, să fac cadouri, dar nu prea știu să primesc. Mă bucură însă, nespus, bucuria celui pentru care am pregătit un cadou, cu toată inima.”, a mai povestit Andreea Marin pentru sursa menționată anterior.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa