Angajații unui spital din România furau mâncarea pacienților – Monden
Home > Actualitate > Angajații unui spital din România furau mâncarea pacienților

Reclamă

Actualitate

Angajații unui spital din România furau mâncarea pacienților

Angajații unui spital din România furau mâncarea pacienților

Reclamă

În plină criză sanitară în România, doi angajați ai unui spital s-au gândit să sustragă alimente din bucătăria unității sanitare. Aceștia vor da socoteală în fața legii pentru că au lăsat spitalul fără mâncare.

Angajații își urmăreau propriile interese

Doi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani sunt anchetaţi în prezent de poliţişti pe motiv că ar fi furat alimente din bucătăria unităţii medicale, chiar în timp ce necesitatea alimentelor era una foarte mare.

Reclamă

În acest context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean din  Botoşani, Delia Nenişcu, a transmis astăzi că primele verificări au început după ce reprezentanţi ai Spitalului Judeţean au descoperit că „alimente din blocul alimentar al unităţii spitaliceşti au fost găsite ambalate într-un recipient pentru deşeuri, fiind depozitate în acel loc de către angajaţi ai unităţii, în vederea sustragerii acestora”.

Astfel că, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, angajați ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au deschis oficial un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Următoarele verificări din acest dosar se vor desfășura zilele viitoare. Conducerea spitalului s-a sesizat în acest caz și va face cercetările care se impun alături de oamenii legii. Mai mult, dacă cei doi angajați au fost ajutați, complicii lor vor da socoteală în fața legii și riscă să rămână fără serviciu.

Se va face verificarea aspectelor sesizate şi pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta”, a afirmat Nenişcu.

S-a declanșat un control administrativ

Ancheta Poliţiei se desfăşoară în paralel cu un control administrativ dispus de conducerea spitalului. Este posibil ca situația să nu fie una unică, având în vedere că din unitatea medicală ar lipsi mai multe bunuri.

A fost nevoie de o pandemie pentru ca în România să se descopere realitatea din spitale. În timp ce pacienții mor pe capete sau nu sunt îngrijiți cum trebuie, o parte dintre angajați aleg să sustragă alimente, dezinfectanți și alte obiecte importante, pentru comercializare sau uz personal.

Amintim că de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, zeci de angajați ai spitalelor din România au fost prinși în timp ce sustrăgeau dezinfectanți, măști de protecție sanitară, combinezoane și tuburi de oxigen. Angajații spitalelor furau, iar apoi vindeau mai departe la suprapreț. Pentru mulți dintre aceștia a fost deschis dosar de cercetare. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă să fie eliberați din funcția pe care o dețin și ulterior să răspundă în fața legii.

Citeste si




Recomandări autor