Apa de orez – efectele, beneficiile și modul de preparare al unuia dintre cele mai bune tratamente pentru păr – Monden
Home > Diverse > Lifestyle > Apa de orez – efectele, beneficiile și modul de preparare al unuia dintre cele mai bune tratamente pentru păr

Reclamă

Lifestyle

Apa de orez – efectele, beneficiile și modul de preparare al unuia dintre cele mai bune tratamente pentru păr

Apa de orez
Sursă imagine: pexels.com

Reclamă

Apa de orez era folosită în trecut pentru clătirea părului încă din vremea anilor 794-1185, în perioada Heian, în Japonia. La acea vreme, femeile nipone aveau un păr foarte puternic, de un negru strălucitor și de lungimi uimitoare. Această apă este folosită predominant ca tratament de îngrijire a părului, dar este un truc ce poate fi folosit cu ușurință de oricine în intimitatea casei sale. Nu este un tratament prea complex de preparat, motiv pentru care îl puteți realiza în propria bucătărie. Mai toate femeile au obiceiul de a arunca apa în care spală orezul înainte de gătire, dar aceasta este de fapt o greșeală foarte mare. Iată mai jos efectele pozitive ale clătirii părului cu apa de orez, dar și modul de preparare și administrare.

Așa cum spuneam și mai sus, una dintre cele mai mari greșeli pe care femeile le fac este întocmai faptul că aruncă apa în care spală orezul înainte de gătire. Acea apă ce prinde imediat o culoare lăptoasă conține un nivel ridicat de amidon, vitamine și minerale, perfecte pentru îngrijirea podoabei capilare. Mai puțin cunoscut este faptul că apa de orez ajută și la circulația sângelui, dar și la menținerea unui aspect cât mai întinerit al pielii feței.

Reclamă

Beneficii

Ajută la accelerarea creșterii părului – apa de orez este foarte bună în accelerarea creșterii părului, reducând în același timp căderea sa. Aminoacizii regăsiți în această apă sunt întocmai cei care alături de vitamine precum B, C și E stimulează creșterea părului. Pentru acest efect este nevoie să clătiți părul cu apa de orez după spălare, proces repetat de cel puțin 2 ori pe săptămână.

Firele de păr nu se mai despică – Despicarea firului de păr în zona vârfului este una dintre cele mai comune probleme cu care femeile se confruntă. Firele despicate pot da impresia unui păr neîngrijit, fiind și un semnal de alarmă că este nevoie să ajungem de urgență la coafor pentru tunderea vârfurilor. Întrucât acest tratament previne despicarea, nu va mai fi nevoie să ajungeți atât de des la coafor, ceea ce înseamnă că veți putea să vă lăsați părul mai lung. Pentru acest efect introduceți vârfurile părului în apa de orez pentru aproximativ 20 de minute după care clătiți.

Folosirea în loc de balsam – un tratament complet pentru păr include în cele mai multe dintre cazuri șamponul și balsamul. O nouă sugestie ce v ajuta la sănătatea podoabei capilare ar fi înlocuirea balsamului, niciodată a șamponului, cu apa de orez. Așadar, după ce vă spălați cu șamponul preferat, utilizați apa de orez. Nu doar că vă va da un volum considerabil, dar vă va și oferi o textură mai moale și mai îngrijită a părului. În timp, această metodă va face părul cu mult mai sănătos.

Mod de preparare

Pentru prepararea apei de orez veți avea nevoie de o cană de orez, șase căni de apă și coaja de la un pomelo sau un grapefruit. Orezul se clătește în apă, se strecoară, urmând să fie spălat în patru căni de apă. Boabele de orez se freacă mai apoi între palme, ca mai apoi să fie strecurat. În apa rezultată după finalizarea acestui procedeu se adaugă coaja fructului amintit anterior. Lichidul urmează să fie fiert împreună cu coaja respectivă pentru aproximativ 15 minute. Se lasă la răcit, după care se toarnă într-un recipient închis etanș, urmând să fie lăsat o săptămână într-un loc cât mai răcoros în care nu pătrund razele soarelui.

Citeste si