Aproape toată țara a intrat sub cod galben de vreme severă. Iată zonele afectate – Monden
Home > Actualitate > Meteo > Aproape toată țara a intrat sub cod galben de vreme severă. Iată zonele afectate

Reclamă

Actualitate Meteo

Aproape toată țara a intrat sub cod galben de vreme severă. Iată zonele afectate

meteo
Foto: INQUAM PHOTOS / Virgil Simonescu

Reclamă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în cursul acestei dimineți, o nouă atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.

România, din nou afectată de vreme severă

Alerta meteo emisă de specialiștii de la ANM este valabilă pe parcursul acestei zile în trei sferturi din ţară. Mai mult, a fost emis și un cod galben de vânt puternic, ce vizează şase judeţe din regiunea Moldovei, acesta fiind valabil până miercuri seara.

Reclamă

Conform meteorologilor, astăzi, în intervalul orar 11:00 – 21:00, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi local în Transilvania, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 55 – 75 km de kilometri pe oră şi izolat 80 de kilometri pe oră. Vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 de litri pe metru pătrat.

ANM mai anunță și că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic în sudul Olteniei, sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei şi în extremitatea sudică a Moldovei. Pe timpul zilei, oamenii sunt sfătuiți să nu iasă din case la orele prânzului, să se hidrateze corect și să nu se expună la soare dacă au probleme de sănătate.

De altfel, conform prognozei speciale, pe parcursul zilei de miercuri, în intervalul orar 8:00 – 21:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben de vremea rea, când, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui, vântul va avea intensificări cu viteze de 55, până la 75 de kilometri pe oră. Astfel de fenomene sunt așteptate întreaga săptămână, inclusiv în weekend.

Citeste si




Recomandări autor