Reclamă
Armina Flavia Adam s-a născut în 1982 la Târgu Mureș, a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; A publicat mai multe volume de poeme, dintre care enumerăm câteva: Tăcerile dintre cuvinte, Editura Casa Cărții de Știință, 2013; Pierduți prin toamnele iubirii, Editura Editgraph, 2014; În amiaza cuvintelor, Editura Ardealul, 2014; Instantanee din ultima moarte, Editura Arhipelag XXI, 2015; Pumnul din vid, Editura Rafet, 2015 etc. A obținut o serie de premii pentru activitatea sa literară. Este o prezență constantă în cadrul cenaclurilor literare și participă active nu numai prin scris la dezvoltarea culturii române ci și fizic în dialoguri cu alți poeți autohtoni.
Pumnul din vid este una dintre cărțile marcante ale Arminei Flavia Adam, aici se configurează un discurs liric fals-teologic sau anti-teologic. Face uz de teza teologică dintr-o perspectivă feministă, ei bine aduce reproșuri efemerității femeii, pângăririi pântecului de către bărbați, ilustrează condiția femeii în cadrul religios, gradul de supunere și (ne)fericirea de a fi femeie forțată să asimileze mituri religioase (că altfel nu se poate) pentru a putea evolua. Și numai înaintând în spiritul doctrinelor asumate și asimilate, să poată să pară că femeia este inclusă într-un sistem. De fapt marginalizată și exclusă.
Reclamă
Eva și Minerva sunt figuri mitice preferate de versurile din această carte, precum Dr. Clarissa Pinkola Estés, la fel și Armina ne spune aici diverse povești, sau ne repovestește ca să ne curățăm, să ne vindecăm de ceea ce știm că înseamnă viața noastră cu toate atributele sale. Este invocat des spiritul divin prin apelative ca „Dumnezeu”; „Dreptule”; „Iisus” – să coboare înspre muritorii de rând. Este această invitație lansată și de către Ana Paraschivescu în cartea sa Între un coșmar și o fotografie frumoasă. Înțelegem de aici că poetele autohtone chestionează paternalul și anonimatul acestuia, cere să vadă și nu mai cred în afara prezenței, de unde denotăm și o maturizare teologică, denotă de fapt o credință luminată (dacă ea există, sau a existat), se cere întreținută prin fapte, cer umanizarea autorității divine.
Multiple jocuri ideologice au loc în versurile Arminei, căci uneori „la început a fost poetul,/ apoi Dumnezeu s-a făcut om/ și a luat forma mâinilor sale,/ a plâns în pumni femeia,” (când Dumnezeu și poetul impart pâinea, p.15); „Dumnezeu nu doarme, mi-am zis” (plasturi de veșnicie, p.49); „Dumnezeu mă iubește./ numai din dragoste poți fi înghițit de un pește.”(de mână cu Iona, p.10) și multe alte exemple care să-nspăimânte un întreg arsenal de învățături biblice conservatoare. Ceea ce face Armina pentru poezia teologică este este ceea ce face și Anca Manolache în cartea Problematica feminine în Biserica lui Hristos, chestionează supremația unui patriarh, pater, veșnic senin, odihnit și mai ales iertător, (că nu e greu de iertat când ai toate nevoile satisfăcute optim și ești privilegiat), pe când femeia duce grija familiei – contra – plăcerea dată (plăcerea transmisă cu suferința la pachet) și care exclude femeia de la favoruri și îi restricționează libertățile. Discuțiile cu divinitatea devin adevăruri contemporane și cuprind o istorie a defavorizării și a marginalizării femeii, a neglijării rolurilor ei în societate, o istorie a inechității, o istorie unde sângele ei este riscant „tu știi mai bine ca oricine/ cum e să te trezești cu nevastă și prunci peste noapte,/ să pui la bătaie mâncarea încă fierbinte,/ să îți aduni zi de zi copiii rătăciți pe maidan,// ia loc la masa cu picioare de lemn,/taie mămăliga cu o bucată de ață/ vom vorbi despre viață/ ca despre o sfoară pe care o întindem de la unul la altul,” (prima casă, p.68).
Supune lirica și supliciului de a relata cum scrisul femeilor este adesea chestionat, așa se întâmplă și în cazul ei, este o voce care poartă toate vocile feminine prin curajul său de a relata încă și acest adevăr, dar iarăși absons într-un raport dialogic cu divinitatea, sau ruda acesteia: „cineva mi-a spus că scriu cam morbid -/ cum altfel s-o fac/ decât prin firul ciorapului rupt/ la prima purtare,/ sunt un Iisus ca toți Iisușii,/ oamenii mă așteaptă/ să prefac apa în vin,/ cu o singură mișcare a mâinii,”(morbid la prima vedere, p.47) Și bineînțeles a se autoproclama Iisus asta implică sacrificiu, sacrificiul de a scrie în contextual în care toți au nevoie de ea, pare un element necesar, vital pentru ceilalți (dar Iisus n-a fost poet).
Toate feministele, sunt sigură, vor aplauda unul dintre poemele cu care dezvăluie adevăratele dorințe ale femeilor nevoite să se preface fericite și să îndure toate acele obiecte care să le facă tot mai strălucitoare pentru a fi iubite de partenerii de viață (sau de situație): „aceeași duminică,/ același restaurant dubios./ cu fețele acoperite de măști,/ voi mâncați și râdeți cu zgomot,/ stimulând fericirea supremă./ rămâneți acolo,/ e unghiul din care văd perfect/ cum nevestele voastre tencuite pe chip/ își aruncă sub masă pantofii stiletto/ și copiii pe care nu i-au dorit niciodată! nu vă grăbiți! Când veți pleca, umbrele voastre/ se vor hrăni din mine și vor râde cu zgomot,/ aruncându-și indiferente copiii și pantofii/ sub masă.” (duminică și pantofi stiletto, p. 82). Aplauze la scenă deschisă pentru un volum de poeme care pledează pentru rezolvarea exploatării femeilor. Recuperăm versurile unei poete care nu se poate și nu se va conforma îndoctrinării sau comportamentelor patriarhale în rândul femeilor. Versurile ei sunt lamele și rad experiențe traumatizante în familiile clasice și toată senzația că e singurul scop al unei femei. Scopul prim al Arminei este acela de a se face auzită. Armina, te auzim chiar și la ani distanță.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
