Reclamă
Ceremonia de deschidere a exercițiului RESOLUTE CASTLE 22 va avea loc în cursul zilei de azi la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale.
Exercițiu multinațional, organizat în Cincu
„RESOLUTE CASTLE 22 reprezintă un exercițiu multinațional la care participă structuri de geniu din Forțele Terestre Române, structuri puse la dispoziție de Comandamentul Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii pentru Europa și Africa (USAREUR-AF) și Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Reclamă
Potrivit comunicatului transmis de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, pentru al șaptelea an, Brigada 10 Geniu „Dunărea de jos”, sprijinită de structurile de geniu din cadrul Diviziilor 2 și 4 Infanterie, de Centrele 83 și 84 Mentenanță și Recepție, realizează, în perioada mai – septembrie, împreună cu militari aliați, lucrări de infrastructură și amenajare a platformelor de instrucție în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.
Lucrările ce au fost realizate cu ocazia exercițiului RESOLUTE CASTLE fac parte dintr-un proiect ce a pus bazele în cadrul Inițiativei pentru Reasigurarea Europeană (European Reassurance Initiative – ERI) de partenerul american, în cooperare cu structuri de geniu din cadrul Forțelor Terestre Române, mai transmite Ministerul Apărării Naționale.
Schimbul de experiență, tehnicile specifice de lucru utilizate de militari, folosirea în comun a tehnicii de geniu și implicarea într-un proiect comun reprezintă un antrenament eficient pentru standardizarea instrucției în cadrul forțelor NATO. Exercițiul multinațional intitulat RESOLUTE CASTLE 22 își propune să crească nivelul interoperabilității prin instruirea continuă și punerea în aplicare a unor soluții inovatoare la probleme genistice comune.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri