Reclamă
Anual, pe data de 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Este o zi extrem de importantă pentru cei care își petrec timpul pe mare, dar și pentru cei dragi lor.
Cinste marinarilor români
Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ”Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, ”Delfinul”.
Reclamă
În 1945, această zi festivă a fost marcată şi la Bucureşti, unde s-a bucurat de prezenţa membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, dar şi la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite.
Potrivit Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 382 din 28 septembrie 2004, a fost abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960. Tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.
Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române se sărbătoreşte anual la data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În 2022, Forţele Navale Române organizează numeroase evenimente dedicate celei de-a 120-a aniversări a Zilei Marinei Române la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz – ceremonii militare şi religioase, Zile ale Porţilor Deschise, activităţi culturale, expoziţii interactive, ateliere de matelotaj, jocuri şi concursuri marinăreşti, spectacole de muzică uşoară şi muzică folclorică, exerciţii demonstrative navale, concerte, retrageri cu torţe.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri