Reclamă
Augustin Viziru este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară, cu roluri prin mai toate serialele apreciate, de cele mai multe ori fiind asociat cu trustul Pro TV-ului, cu care are și contracte. Invitat în cel mai recent podcast realizat de Radu Țibulcă, actorul a povestit și despre viața lui de actor, dar și despre problemele pe care le-a avut cu jocurile de noroc.
Este un aspect mai puțin cunoscut de publicul larg, dar se pare că actorul a trecut printr-o perioadă mai puțin plăcută. A avut probleme destul de mari cu jocurile de noroc, spărgând sume mari prin cazinouri. Chiar dacă lua sume frumoase de bani, fiind unul dintre cei mai bine plătiți actori de la noi, Augustin Viziru a avut și el plăcerile sale nevinovate, dar ce l-au costat cam scump.
Reclamă
Unul dintre cei mai bine plătiți actori
În vârstă de doar 41 de ani, Augustin Viziru a reușit să cucerească publicul la scară largă prin talentul său înnăscut la actorie. Este cu adevărat un actor desăvârșit și a dovedit-o încă de pe vremea când interpreta rolul lui Armando în Regina, pe vremea când Pro 2 se numea Acasă.
Acum este știut ca unul dintre cei mai scumpi actori. Dacă îți dorești să-l ai în echipa ta, se pare că trebuie să scoți bani frumoși din buzunar. Cel mai recent proiect în care l-am văzut pe micile ecrane a fost serialul Vlad, de pe Pro TV, acolo unde a jucat rolul unui om al străzilor, dar care era șef peste ei.
„Eu eram considerat un actor scump. Dar eu, în același timp, în comparație cu ce se întâmpla, mi se părea foarte puțin. (…) Am fost la un casting de curând și am dat probă și toată lumea aplauze, apoi am ieșit afară, era toată lumea: Îmi pare rău, Augustin. Nu avem buget pentru tine.”, povestește actorul în podcast.
Despre pasiunea pentru cazino
Așa cum spuneam, orice m trebuie să aibă și părțile sale mai negative. Așa se întâmplă și în cazul lui Augustin, care a avut o pasiune mare pentru jocurile de noroc. Au fost ani buni în care mare parte din banii săi mergeau direct în cazino, dar niciodată nu a acceptat faptul că lumea îl judecă pentru că joacă.
Acesta era deranjat de faptul că își juca proprii bani, munciți, și nu bani făcuți necinstit sau dați de alți oameni, așa că nu a pus niciodată la suflet atunci când lumea discuta despre el în presă și despre viciile sale.
„De fiecare dată când apăreau reacții că joc la cazinou, eu eram șocat de ce, de parcă jucam pe banii lor. Eu cu banii mei făceam ce voiam eu. Nu regret, chiar dacă am pierdut foarte mulți bani la cazinou de-a lungul anilor, în același timp cred că dacă nu jucam la cazinou și deschideam o afacere, dădeam faliment. Așa, m-am distrat.”, a mai povestit actorul în cadrul podcastului.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r