Materiale publicate de Ramona Banu | Pagina 4

Ramona Banu

Câteva cuvinte despre autor

A fost o vreme în care nu am putut spune cu subiect si predicat ce mi-aș dori să fac în viață. Mult timp am încercat să găsesc acel ceva, însă chiar și în momentele cele mai confuze scrisul a fost ca un colac de salvare pentru mine. Am început să scriu încă din perioada liceului, la început pentru mine, apoi pentru o revistă. De când mă știu am fost o persoană curioasă, dornică să afle lucruri noi și interesante, povești menite să inspire, lucruri neștiute, lucruri ce merită împărtășite. Toate acestea m-au purtat către Facultatea de Jurnalism, din cadrul Universității Hyperion din București. Nu a fost un drum ușor. De fapt, a fost plin de provocări, însă am învățat atât de multe si am ajuns sa cunosc foarte mulți oameni și o mulțime de povești. Pentru mine această călătorie a fost cu atât mai importantă, mai ales că m-a forțat să îmi depășesc anumite limite și să trec peste numeroase obstacole. Faptul ca am putut să împărtășesc cu ceilalți ce am citit sau ce poveste interesantă am aflat, toate acestea m-au motivat suficient cât să continui. Nu de puține ori m-am gândit să renunț, însă de fiecare dată curiozitatea și dorința de a scrie au ieșit învingătoare. De aceea sper ca prin articolele scrise de mine să ajut pe cineva să afle o informație utilă, o poveste interesantă.

Materiale publicate de Ramona Banu

Arată-mi mai multe...