Reclamă
SUA a lansat un avertisment pentru aliații din Uniunea Europeană, potrivit căruia Rusia ar putea urmării o invazie a Ucrainei. Atenționarea vine pe fondul escaladării tensiunilor apărute între Rusia și Uniunea Europeană în legătură cu migranții care au început să fie tot mai numeroși la granițe, dar și din cauza crizei gazelor, potrivit Bloomberg. Mai ales că de la izbucnirea acestei crize pe piața gazelor naturale, au existat și voci care l-au acuzat pe Vladimir Putin că ar avea de câștigat de pe urma creșterea prețurilor.
SUA monitorizează situația
Potrivit unor surse care au cunoștințe despre întreaga situație, SUA monitorizează mult mai atent întreaga situație de la granițele Ucrainei, de asemenea, și liderii europeni au fost atenționați în privința acestor îngrijorări.
Reclamă
În replică, Kremlin Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avut un mesaj în care a respins această informație, pe care a fondat-o ca fiind „eforturi fără substanţă şi nefondate pentru a creşte tensiunile”.
După cum mai notează Bloomberg, citat de News.ro, se crede că aceste evaluări au la bază informații pe care oficialii americani nu le-au împărtășit cu guvernele europene, iar acesta ar trebui să fie următorul pas, potrivit surselor, înainte de transmiterea unui răspuns colectiv la această situație.
Potrivit unui oficial de la Casa Albă, Statele Unire are consultări cu aliații legate de intensificarea acestor mișcări de la granița cu Ucraina. Pe de altă parte, Rusia spune că aceste acțiuni de pe teritoriul său ar avea legătură cu o problemă internă, negând orice intervenție agresivă și susține că SUA încearcă să provoace. Totodată, Rusia acuză că nave de război americane au ajuns în Marea Negră, aproape de teritoriul său.
În urma escaladărilor acestor tensiuni, moneda rusească s-a depreciat cu 0,5% faţă de dolar, aceasta fiind prima scădere înregistrată din ultimele trei săptămâni. În timp ce obligațiunile în ruble au fost în scădere pentru a doua zi, iar randamentul datoriei la 10 ani avut o creștere de trei puncte de bază la 8,07%. De asemenea, acțiunile au avut cea mai mare cădere în două săptămâni.
Tensiuni asemănătoare au apărut și în mai
O serie de tensiuni au apărut și în primăvară. Atunci SUA și NATO, au acuzat Rusia, de trimiterea a aproape 100.000 de soldați, a tancurilor şi avioanelor de luptă, tot în apropierea graniței cu Ucraina. La momentul respectiv tensiunile s-au pierdut din intensitate, în momentul în care Joe Biden s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui summit care s-a desfășurat în iunie.
După ultimele mișcări ale Rusiei, în apropierea Ucrainei, directorul CIA Bill Burns a hotărât să meargă în vizită la Moscova luna aceasta, unde a vorbit la telefon cu liderul rus Putin.
În schimb, Angela Merkel, principalul interlocutor al lui Putin în Europa, l-a îndemnat pe acesta să discute cu președintele Belarusului, care este un aliat a președintelui rus, astfel încât situația de la graniță să se rezolve pentru că s-ar putea devină o adevărată criză umanitară. În ultimele zile mii de migranți au ajuns la granița Belarusului în speranța că ar putea traversa Polonia, pentru a putea ajunge în țările UE. Cu toate acestea Putin a refuzat îndemnul, discuțiile legate pe acest subiect urmând să fie reluate.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r