Reclamă
Expoziţia „Albrecht Dürer. Gravura germană în secolul al XVI-lea” cuprinde peste 150 de opere ce aduc la viață lumea renascentistă. Evenimentul pune la dispoziție o paletă largă din lucrările pictorului german (Albrecht Dürer 1471–1528). Este găzduită, încă de vineri, în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române. Expoziția poate fi vizitată în intervalul orar 9,00 – 14,00 până pe 25 martie.
Este expusă toată colecția lucrărilor semnate de artistul renascentist. Care se află în custodia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Pe lângă cele 67 de gravuri pe metal şi în lemn făcute de artist, putem să admirăm și operele discipolilor sau rivalilor săi. Potrivit cu Agerpres este vorba despre nume precum Lucas Cranach, Hans Burgmair, Georg Pencz, Hans Sebald Beham.
Reclamă
Conceptul vernisajului începe și se extinde din „ciclul fantastic şi misterios, în 1498 intitulat „Apocalipsa Sfântului Ioan de Pathmos”. Este vorba despre lucrările ce fac parte din seriile „Patimile” sau „Penitenţa Sfântului Crisostom”. Ne mai putem bucura și de gravurile cu mesaje morale ca „Nemesis”. Mai sunt expuse lucrări care reliefează episoade biblice sau mitologice, multe din elementele specifice „portofoliului” său artistic.
„Lucrările lui Dürer (1471 – 1528) surprind prin intensitatea şi acurateţea detaliilor, derivate din pasiunea pentru realism a lui Albrecht Dürer. Trăsăturile personajelor gravate denotă profunda înţelegere a naturii umane de către artist, cele mai multe dintre personaje devenind imagini iconice, al căror stil se regăseşte până astăzi în abordările creatorilor din diversele domenii ale artei vizuale”. Sursa: Agerpres.
De prezentarea evenimentului se va ocupa vicepreşedinte al Academiei Române Răzvan Theodorescu, preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual. Lui i se va alătura și directorul general al Bibliotecii Academiei Române, Nicolae Noica, şi Cătălina Macovei, curatoarea expoziţiei.
Albrecht Dürer
Albrecht Dürer este unul dintre artiștii reprezentativi și exponențiali din perioada renascentistă. Se naște în orașul bavarez Nürnberg. Jacob Wisse apreciază pe metmuseum.org că a fost și rămâne un mare pictor, desenator și chiar important scriitor. Pe atunci, Nürnberg, era unul dintre centrele comerciale și artistice europene centrale. Roluri pe care le-a avut în perioada secolelor XV și XVI.
În primii ani s-a ocupat temeinic de deprinderea artelor plastice, alături de tatăl său (aurar) și de pictorul local Michael Wolgemut. Artistul avea propriul atelier, în care se produceau ilustrații în lemn pentru cărți și publicații importante. Preluând învățăturile lor revoluționează tipografia. A făcut din ea o artă independentă. Printre contribuțiile sale notabile din domeniu se numără: extinderea gamei tonale, lărgirea orizontului conceptual abordat. Până la împlinirea a 30 de ani de existență, Dürer, deja începuse trei dintre seriile sale de gravuri, atât de cunoscute și apreciate în ziua de astăzi.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa