Reclamă
Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, dar și pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Greco-catolicii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, iar romano-catolicii îl celebrează tot pe Sfântul Marcu.
Cine sunt sfinții sărbătoriți astăzi
Sfântul Apostol Marcu este cunoscut în lumea religioasă drept unul dintre cei patru evanghelişti, fiind pomenit anual în calendarul creştin ortodox în 25 aprilie. Sfântul Marcu era israelit de neam, din seminţia lui Levi, ucenic al Sfântului Apostol Petru şi fiu duhovnicesc al acestuia. Sfântul Apostol Petru a fost cel care a vorbit depre Marcu în prima sa epistolă:
Reclamă
„Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează” (I Petru 5, 13).
Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu a văzut lumina zilei în Cirene, în Vestul Africii. Acesta a fost educat în cultura greacă şi ebraică.
După Înălţarea la cer a Mântuitorului, Sfântul Marcu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru la Roma. Aflat în acel loc, mulțimea de credincioşi l-a rugat să scrie deapre Iisus, iar el a scris una dintre cele patru Evanghelii ale Noului Testament, cea de-a doua parte a Bibliei sau a Sfintei Scripturi.
Sfântul Marcu se numără printre cei şaptezeci de apostoli. Este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei. El a fost martirizat în nordul Africii, la Alexandria.
Tot în această zi este pomenit şi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 4-5 martie 2003.
Sfântul Vasile, stareţul Mănăstirii Poiana Mărului (1692-1767), a văzut lumina zilei și a trăit mulți ani în părţile Rusiei, unde a început viaţa monahală. Pentru că acele timpuri erau gazda prigoanei împotriva creştinilor, Vasile s-a refugiat în Ţările Române şi s-a stabilit la Mănăstirea Dălhăuţi. În acest lăcaș religios a fost stareţ timp de 20 ani.
De la Dălhăuţi s-a retras la Schitul Poiana Mărului din Munţii Buzăului. Sfântul Vasile a mai fost și duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a călugărit în anul 1750, la Sfântul Munte Athos. De numele Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, românii își amintesc și atunci când se gândesc la isihasmul românesc. A fost un bun cunoscător al scrierilor patristice şi postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. A trecut la Domnul la 25 aprilie 1767 și și-a câștigat locul în rândul sfinților datorită vieții fără de păcat.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri