Reclamă
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi cei 42 de Mucenici din Amoreea și Aflarea Sfintei Cruci. Și greco-catolicii îi sărbătoresc tot pe cei 42 de Mucenici, iar romano-catolicii sărbătoresc Fecioara Roza din Viterbo.
Cine au fost cei 42 de Mucenici
Sfinţii 42 Mucenici din Amoreea sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în fiecare an, la 6 martie. Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasios şi cei împreună cu ei, Sfinţi Mucenici din Amoreea, erau comandanţi bizantini în armata împăratului Teofil, cel care a domnit până în 842.
Reclamă
La un moment dat, aceștia au întâmpinat mai multe probleme în popor și au fost trimişi de împărat pentru a întări apărarea cetăţii din Frigia, Amoreea. Aceasta a fost ocupată de saracini, la scurt timp după o serie de trădări din interior. După ce a fost jefuită şi arsă cetatea, au fost distruse fără milă zidurile, iar locuitorii ei au fost în mare parte omorâți cu sânge rece. Se spune că la acea vreme, sângele creştinilor curgea pâraie pe străzi. Puțini au mai rămas în viață, în general cei care au apucat să se ascundă. Cei rămaşi în viaţă, femei, tineri şi copii au fost duşi în robie. Religia ne spune că la acea vreme, şaptezeci de mii de bărbaţi au fost ucişi cu sânge rece, lăsând vii numai pe comandanţi.
Şapte ani au fost ţinuţi închişi, chinuiţi și mai apoi au fost ademeniţi cu bani şi funcţii pentru a trece la mahomedanism. Mulți au cedat, însă au fost câteva persoane care au rămas neclintite.
Fără prea multe șanse de supraviețuire și chinuiți în spatele gratiilor, aceștia nu făceau decât să se roage ziua şi noaptea. Ei cântau psalmii regelui David. Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă și pentru fiecare zi în care au șansa la o altă viață.
Aceşti bărbaţi L-au mărturisit cu tărie pe Hristos Dumnezeu. Aceștia luptau zi de zi să îi învețe și pe cei din jur ce înseamnă cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu.
Credința lor se arată potrivit cuvântului din Psalmi: „Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate”.
Toţi cei 42 de comandanţi au fost ucişi, în ziua de 6 martie, iar trupurile aruncate în Eufrat. Aceștia erau considerati trădători.
„Dacă a fost adevărat creştin, apoi nu i se cădea să se abată de la credinţa sa; şi dacă nu şi-a păzit credinţa către Hristos al său, apoi cum va putea să păzească credinţa către Mahomed al nostru? Cel ce s-a făcut vrăjmaş creştinilor săi, vânzându-i în mâinile noastre, dacă s-ar întâmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vânzător şi celor ai noştri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini? Nicidecum!”.
Pomenirea Sfintei Cruci se face tot pe 6 martie
În această zi se face şi pomenirea aflării minunate a lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim. Minunea a avut loc în anul 326. Aflarea Sfintei Cruci a fost făcută de către Sfânta Împărăteasă Elena, care a încredinţat-o apoi episcopului Macarie al Ierusalimului.
Sfânta Elena a încercat zile la rând să caute Cinstita Cruce a Mântuitorului în Ierusalim. După multe încercări, ea a aflat care ar fi locul unde ar putea să mai fie crucea. A dărâmat templul lui Venus sub care a găsit trei cruci.
Pentru a putea ști care este Sfânta Cruce, episcopul Macarie al Ierusalimului, vzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare dintre cruci. Ei bine, în momentul în care a fost pus pe Crucea Mântuitorului, mortul a înviat, iar Crucea Dătătoare de Viaţă a fost înălţată şi cinstită de atunci și în veci.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri