Cand poti iesi la pensie anticipat si ce acte iti trebuie – Monden
Home > Social Media > Cand poti iesi la pensie anticipat si ce acte iti trebuie

Reclamă

Social Media

Cand poti iesi la pensie anticipat si ce acte iti trebuie

Cand poti iesi la pensie anticipat si ce acte iti trebuie

Afla cand poti iesi la pensie anticipat, ce acte iti sunt necesare si cum se calculeaza cuantumul pensiei anticipate.

Reclamă

Pensia anticipată, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, se acordă persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. La stabilirea stagiului de cotizare necesar pentru acordarea pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armată, facultate, pensie de invaliditate.

În momentul în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limita de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate. Acest proces de transformare se efectuează din oficiu.

Reclamă

Pensia anticipată parțială se acordă, de asemenea, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, dar și celor care au depășit acest stagiu cu până la 8 ani. La stabilirea stagiului de cotizare necesar pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armată, facultate, pensie de invaliditate.

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copșa Mică și Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.

Cuantumul pensiei anticipate și al celei anticipate parțiale se stabilește în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru limita de vârstă. Pentru pensia anticipată parțială, cuantumul se stabilește prin diminuarea cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă.

Cererea de pensionare, însoțită de actele doveditoare, se depune la casa de pensii competentă teritorial în funcție de domiciliul solicitantului, începând cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare. Solicitantul poate fi persoana îndreptățită, tutorele acesteia, curatorul acesteia, persoana careia i s-a încredințat sau i s-a dat în plasament copilul minor, precum și mandatarul, desemnat prin procura specială.

Actele necesare pentru înscrierea la pensie anticipată sau anticipată parțială sunt cererea tip pentru înscriere la pensie, carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, actele de stare civilă, livretul militar, diploma de absolvire a învățământului universitar și alte acte prevăzute de lege pentru dovedirea vechimii în muncă.

Procura specială pentru mandatar trebuie să conțină numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, domiciliul și actul de identitate ale titularului dreptului la pensie; numele, prenumele, datele de identificare ale mandatarului; obiectul mandatului și precizarea că mandatarul are obligațiile ce revin titularului. Procura specială este valabilă 18 luni.

Citeste si