Reclamă
Epidemia de Coronavirus care a pornit din Wuhan, China, i-a făscut pe liderii mondiali să folosească o metodă străveche pentru a controla răspândirea bolii: carantina. Această practică apare pentru prima dată în Vechiul Testament, unde se vorbește despre izolarea oamenilor bolnavi de lepră. Anticii foloseau izolarea înainte ca lumea să evolueze și să afle cauzele bolii.
În acele vremuri, tratamentele erau rare și măsurile de prevenție erau puține. Începând de la vechii greci, oamenii au instituit carantina pentru a ține bolile sub control. Carantina reprezintă o perioadă de izolare pentru oamenii sau animalele care au o boală contagioasă (sau care nu sunt bolnave dar au fost expuse). În trecut, izolarea era voluntară sau auto-impusă și nu reprezenta o măsură oligatorie așa cum se întâmplă astăzi.
Reclamă
Potrivit Ancient Origins, lepra este o boală contagioasă care apare în Vechiul și în Noul Testament și este prima boală pentru care a fost nevoie de carantină. În Evul Mediu, leproșii erau în grija Bisericii Catolice și erau răspândiți în toată lumea. Lepra este provocată de bacteria Mycobacterium leprae, dar agentul cauzal a fost descoperit de abia în 1873 de către medicul Gerhard Armauer Hansen. Până atunci, oamenii au crezut în mod eronat că lepra se răspândește foarte ușor.
Conceptul modern de carantină
Ciuma sau Moartea Neagră a apărut pentru prima dată în Europa în 1347. Epidemia de ciumă a decimat populația planetei, omorând 75-200 de milioane de oameni din Europa, Asia și Africa de Nord. În decursul a patru ani, Europa a pierdut 40-50 de milioane de oameni. Ciuma bubonică este cauzată de bacteria Yersinia pestis care poate provoca și alte tipuri de ciumă: pneumonică și septicemică. Se pare că Moartea Neagră a dat naștere conceptului modern de carantină.
Totul a început în 1377, în portul maritim din Ragusa (actualul Dubrovnik, Croația). Aici a fost emis un “trentina”, cuvânt derivat din „trenta” care înseamnă 30 în limba italiană. Navele care veneau din zone cu rată mare de infectare, erau obligate să rămână 30 de zile pe mare înainte să acosteze în port. După această perioadă de așteptare, oamenilor sănătoși li se dădea voie pe uscat. Curând, perioada a crescut la 40 de zile și astfel a luat naștere termenul „carantină”, derivat de la „quaranta”, care înseamnă 40 în limba italiană.
Din motive politice și economice, carantina a devenit un abuz în secolul XIX. Epidemiile de holeră de la începutul secolului arată absența unei politici uniforme. Din acest motiv, s-au făcut conferințe internaționale pentru a normaliza măsurile carantinei. În 1793, febra galbenă apare în Philadelphia, Statele Unite. În 1878, focarele de boală au determinat Congresul să implice guvernul federal. În 1892, holera izbucnește în Statele Unite, fapt care duce la măsuri și mai drastice.
Typhoid Mary
Cel mai cunoscut exemplu legat de carantină este povestea lui Mary Mallon (1869-1938), cunoscută ca „Typhoid Mary”. La începutul secolului XX, Mary era o purtătoare asimptomatică a febrei tifoide care a răspândit boala în familiile pentru care lucra ca bucătăreasă. Mary a fost trimisă în carantină pe Insula North Brother din New York și a fost eliberată după trei ani, cu promisiunea că nu va mai găti. Din păcate, Mary nu s-a ținut de cuvânt și a continuat să răspândească boala, motiv pentru care a rămas izolată pe insulă până la finalul vieții.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
