Reclamă
Ziua de 6 decembrie este una care are o însemnătate aparte pentru Nicoleta Dragne din două motive. În primul rând, frumoasa concurentă de la „Bravo, ai stil” își sărbătorește ziua de naștere, iar în doilea rând onomastica. Ea a transmis, în urmă cu puțin timp, un mesaj pe contul ei oficial de Instagram care a reușit să îi emoționeze pe toți cei care o urmăresc.
Nicoleta Dragne a reușit să intre în atenția oamenilor și mai mult, în urma participării sale în cadrul emisiunii de la Kanal D. Acolo, fosta ispită de la Insula Iubirii nu s-a făcut remarcată doar prin intermediul ținutelor pe care aceasta lea purtat, ci și din cauza certurilor pe care le-a avut cu colegele sale de platou. Este o fire directă și nu ezită să își expună punctul de vedere oricât de dur ar suna acesta. Nici în cadrul acestui concurs nu și-a schimbat atitudinea, reușind astfel să împartă telespectatorii în două tabere și anume: cei care o susțin pentru faptul că spune mereu adevărul și că nu se teme să o facă și cei care o judecă pentru toate afirmațiile dure pe care le-a făcut la adresa celorlalte concurente, chiar dacă de cele mai multe ori erau reale.
Reclamă
Zi de sărbătoare pentru Nicoleta Dragne
Astăzi, Nicoleta Dragne a lăsat deoparte problemele personale, situațiile din concurs și a decis să se bucure de faptul că este o dublă sărbătoare în casa sa. Concurenta de la Bravo, ai stil și-a început postarea prin a le ura „La mulți ani!” și toate gândurile sale bune, dar dându-le și o informație pe care foarte multe persoane o aveau despre ea și anume că nu este doar ziua sa de nume pe data de 6 decembrie, ci și ziua sa de naștere.
Vedeta obișnuia să primească o mulțime de cadouri de la prietenii ei care veneau la miezul nopții la ea acasă, pentru a-i transmite gândurile lor și pentru a-i aduce un tort imens, dar data aceasta a ales să sărbătorească diferit. Concurenta de la Bravo, ai stil pune anul acesta cel mai mare preț pe sănătatea sa și crede că o astfel de întâlnire nu ar fi fost tocmai una potrivită, având în vedere situația generată de pandemia de coroavirus. A ales să se protejeze pe ea și pe copilul ei, pentru că și ea la fel ca oricare alt om punea sănătatea sa și a celor
dragi pe primul loc.
Vezi această postare pe Instagram
„La multi ani celor ce își serbează ziua de nume, dar și de naștere!
Pentru mine sunt ambele, sunt puțini cei ce știu ca azi este și ziua mea de naștere.
Ca in fiecare an, oamenii pe care ii iubesc vin la 12 noaptea cu tort sa îmi cânte “la multi ani”, însă anul acesta a fost primul când dorința mea a constat doar in “sa fiu sănătoasă”. De la an la an realizam lucrurile cele mai importante in viața și sănătatea este unul dintre ele.
Asta va doresc și vouă, sa fiți sănătoși și sa aveți putere sa le faceți pe toate!
Va iubesc ❤️😘”, a scris vedeta pe contul ei de Instagram.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r