Care este cel mai mare regret al lui Mihai Bendeac: „Am început să plâng” – Monden
Home > Ştiri mondene > Care este cel mai mare regret al lui Mihai Bendeac: „Am început să plâng”

Reclamă

Ştiri mondene

Care este cel mai mare regret al lui Mihai Bendeac: „Am început să plâng”

Care este cel mai mare regret al lui Mihai Bendeac: "Am început să plâng"

Reclamă

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai iubiți actori de la noi din țară și a devenit cunoscut datorită rolurilor sale din La Bloc, Românii au Artiști, Băieți de Oraș, iComedy, Mondenii, Jurnalul unui burlac și în Teatru TV. De asemenea, a jucat și în toate cele șase sezoane În Puii Mei, pe care le-a și scris. El a decis să renunțe la acest proiect, deorece începuse să aibă prea mult succes, iar acest lucru nu i s-a părut, într-un fel sau altul, benefic pentru cariera sa. Avea un contract semnat pe 10 ani, care urmează să expire în 2023, dar a considerat că ar fi mai bine pentru toată lumea să se oprească acolo.

Mai mult de atât, s-a făcut remarcat și în momentul în care a acceptat să facă parte din juriul iUmor, unde se află și astăzi și unde răbdarea îi este pusă la încercare în fiecare zi de filmare. Ei bine, tot la încercare i-a fost pusă răbadarea și de către Cătălin Măruță, care a insistat ca el să fie primul său invitat din noul sezon al podcast-ului pe care îl găzduiește pe YouTube. Actorul nu era pregătit pentru o asemenea discuție, iar acum patru luni, când a avut loc prima lor discuție pe această temă, a refuzat invitația sa fără a sta prea mult pe gânduri.

Reclamă

Ce greșeală a făcut Mihai Bendeac

Zile la rând, partenerul de viață al Andrei a insistat ca el să facă parte din proiectul lui, dar Bendeac era ferm convins că nu va da curs invitației sale. Fiind sunat în repetate rânduri, juratul de la Antena 1 s-a enervat atât de tare, încât a făcut câteva Story-uri despre îndrăgitul prezentator în care îl acuza pe acesta de hărțuire și spunea, mai în glumă, mai în serios, că vrea să apeleze la ajutorul oamenilor legii, dar i-a făcut pe atunci și o promisiune. I-a transmis că, în ziua în care se va simți pregătit să ia parte la un podcast, el va fi primul pe care îl va anunța.

Care este cel mai mare regret al lui Mihai Bendeac: "Am început să plâng"

Câteva luni mai târziu, s-a întâmplat minunea, iar artistul a filmat mult așteptatul podcast în compania lui Măruță. În cadrul acestuia, Bendeac a fost întrebat, printre altele, care este cel mai mare regret al său, iar el a vorbit sincer despre acest subiect. În trecut, a făcut o greșeală mare pe care nu și-o poate ierta nici acum. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că își iubește enorm mama, că se văd des și că ar face orice pentru ea, iar regretul său are legătură cu femeia care i-a dat viață.

”Cel mai mare regret pe care îl am e că într-o situație absolut tâmpită am urlat la maică-mea. Asta e cel mai mare regret al vieții mele, e o chestie pe care n-o s-o iert vreodată. Era vorba despre niște lucrători care lucrau la apartament și era vorba că mai bine luam o firmă ca să nu lucrăm cu nea Gică sau Dorel, iar la un moment dat am urlat foarte tare la maică-mea, după care m-am dus acasă și am început să plâng, a fost oribil, a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o”, a povestit Mihai Bendeac, în podcast-ul lui Cătălin Măruță.

 

 

Citeste si