Reclamă
Ramona Gabor este sora mai mică a Monicăi și se pare că din această cauză nu poate scăpa de întrebările mai puțin plăcute legate de sora ei. Pentru a opri aceste discuții, femeia a declarat că ea nu și-a mai văzut sora de mai bine de doi ani. Monica se află în prezent în Statele Unite ale Americii, unde s-a căsătorit cu un milionar, iar sora sa își trăiește viața liniștită în Dubai.
Cele două surori au avut întotdeauna o relație destul de apropiată, iar asta nu s-a schimbat nici măcar acum, când locuiesc la mii de kilometri depărtare. Monica Gabor obișnuia să meargă destul de des la sora sa în Dubai, dar iată că de mai bine de doi ani cele două nu s-au mai vizitat din cauza unor proiecte pe care amândouă le-au desfășurat. Chiar și așa, ele discută zilnic la telefon sau pe FaceTime, reușind să își alunge reciproc dorul.
Reclamă
Ramona a plecat din România de aproape 9 ani, începându-și cariera de model în Dubai, acolo unde s-a și stabilit. Aceasta și-a dorit de mică să fie în lumina reflectoarelor, motiv pentru care a ales să trăiască o viață luxoasă departe de casă. Chiar și așa, în mai multe interviuri femeia a lăsat de înțeles că nu este sigură că va dori să rămână definitiv în Dubai, iar dacă se va ivi ocazia să plece în altă țară, o va face cu inima deschisă.
Chiar dacă a devenit foarte apreciată pentru cariera sa de model, Ramona a decis că este timpul să se apuce de afaceri, așa că și-a lansat propriul parfum. Se pare că a fost un proiect pe care îl avea în minte de câțiva ani buni și pe care avea să i-l dedice mamei sale.
„Ideea cu parfumul mi-a venit deoarece îmi doream să fac un parfum cu numele mamei mele. Întotdeauna am fost atrasă de industria afacerilor. Deși am lucrat și încă mai lucrez ca model, am avut, de-a lungul timpului, tot felul de proiecte antreprenoriale în care m-am implicat.”, a declarat Ramona.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa