Reclamă
Carmen Iohannis este o prezență deosebită oriunde își face apariția. Prima Doamnă a României este foarte îndrăgită de oamenii de pretutindeni, remarcându-se prin simplitate și eleganța ei. Deși este mereu alături de soțul său, Klaus Iohannis, nu se știu foarte multe detalii despre viața ei. Din câte se pare, în tinerețe, soția președintelui a fost pasionată de sport.
Mereu tăcută, cu zâmbetul pe buze și la brațul soțului său, Carmen Iohannis înfățișează imaginea unei Prime Doamne de excepție. Fiind profesoară de profesie, aceasta a reușit să stea departe de paginile tabloidelor și de scandaluri. Ea a reușit să-și păstreze imaginea intactă, fiind mereu o personalitate misterioasă pentru publicul din România.
Reclamă
Klaus și Carmen Iohannis s-au întâlnit în perioada adolescenței și au trăit primii fiori ai iubirii împreună. S-au căsătorit oficial în anul 1989, după o prietenie de lungă durată, timp în care au avut mai mult decât suficient timp să se dezvolte și să se cunoască.
După ce au devenit soț și soție, fiecare și-a urmat drumul în viață, susținându-se și fiindu-și mereu unul alături celălalt. În prezent, Prima Doamnă a României și-a continuat cariera în învățământ, predând cu mândrie limba engleză în cadrul unei instituții educaționale din țară.
Și totuși, cum rămâne cu tinerețea ei? Cum era Carmen în adolescență, atunci când nu era urmărită la fiecare mișcare de o țară întreagă?
A crescut în Sântu, un mic sat apropiat orașului Reghin, în județul Mureș. A avut o copilărie simplă, însă plină de bucurie. Părinții au vrut să o ajute să-și dezvolte latura spirituală și creativă, așa că au susținut-o pe deplin în pasiunile sale.
Din câte se pare, Prima Doamnă a României a luat lecții de balet și de pian în copilărie, fiind crescută într-o familie greco-catolică. Ea lua parte la slujbele oficiate de protopopul Pompeiu Onofreiu, loc unde l-a cunoscut și pe bărbatul care urma să-i fie soț, Klaus Iohannis.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa