Carmen Sylva, cântecul pădurii. Adevărata poveste a reginei Elisabeta a României

Elisabeth Pauline

O prințesă renană din Casa Princiară Wied, Elisabeth Pauline Ottilie Luise, devenită mai târziu Regina Elisabeta a României, a fost cunoscută în lumea literaturii cu numele Carmen Sylva. Dacă despre Regina Maria au curs râuri de cerneală, despre Elisabeta s-a scris mai puțin, mai ales despre anii copilăriei și adolescenței.

Prințesa de Wied s-a născut în 29 decembrie 1843 la Newwied, în familia prințului Hermann de Wied, primul copil al acestuia cu prințesa Marie, născută prințesă de Nassau. Copilăria îi este marcată de educația intensă în istorie, istoria artei, religie, matematică, muzică, fizică. Elisabeth învață mai multe limbi străine, iar odată cu adolescența au început și vacanțele petrecute la curțile regale europene.  Scopul vizitelor, aranjate de părinți, poate părea cinic dar era doar extrem de pragmatic: căsătoria cu un rege sau măcar cu moștenitorul unui tron. Este și vremea în care mama ei o introduce în lumea frumoasă a acțiunilor de caritate.

Dorința părinților se împlinește atunci când, în luna noiembrie a anului 1869, prințesa își unește destinul cu cel al lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, prinț ce devenise domnitorul Principatelor Române Unite încă din 1866. Cei doi își continuă viața într-o țară nouă, profund marcată de o atitudine antigermană, antidinastică. În anii aceia, românii erau veritabili francofili.  Abia după cucerirea independenței și transformarea României în regat lucrurile s-au liniștit.

Elisabeta

Într-una din cărțile sale, Elisabeta scria: ,,Meseria de suverană nu cere decât trei calități: frumusețea, bunătatea și fecunditatea.”. Regina și Carol au avut un singur copil, o fetiță, principesa Maria, iar decesul acesteia, la o vârstă extrem de fragedă, în 1874, moarte cauzată de difterie și febră, ambele declanșate de o scarlatină, o va afecta teribil pe Elisabeta. Fetița contactase sinistra boală în timpul unei vizite făcute de mama ei într-o casă de orfani din București. Depresia în care a căzut regina se pare că nu a mai trecut niciodată în totalitate. A trăit următorii ani cu presiunea consolidării dinastiei prin nașterea unui moștenitor.

Pentru a-și alina inima rănită, Elisabeta se transformă într-o veritabilă ambasadoare culturală a României, dar acțiunile ei creionează și o adevărată figură maternă. În anul 1870, regina fondează prima Asociație pentru sărmani, de asemenea înființează și o societate de traducere a cărților pentru copii, mai alea a celor din limba franceză.  În timpul războiului ruso-turc este un adevărat lider al doamnelor din înalta societate, inițiind numeroase acțiuni caritabile, se implică personal de asemenea în îngrijirea răniților ce veneau de pe front. Sfârșitul conflictului a adus victoria Rusiei, rolul trupelor române fiind unul decisiv. În 1881, odată cu declararea României ca regat independent, Elisabeta primește, datorită activității literare, titlul de membru de onoare al Academiei Române.

Regina nu a reușit să aibă un moștenitor al tronului. Fire romantică, se implică în anul 1891 în celebra strategie politică de căsătorie a urmașilor la tron, din dorința de a-i vedea căsătoriți pe Ferdinand, urmașul lui Carol, cu domnișoara ei preferată de onoare, Elena Văcărescu. În urma acestui scandal, este nevoită să plece într-un exil neoficial. Presa din România va prelua subiectul acesta folosind expresia „tratamentul reginei bolnave”. Abia după ce Ferdinand se căsătorește cu nepoata reginei Victoria a Angliei și a țarului Alexandru al III lea, Maria de Edinburgh, regina Elisabeta se întoarce în România.

Carmen Sylva

Ultimii ani și-i trăiește doar pentru cultură, se refugiază în artă, scrie intens, iar rolul ei în promovarea românismului este covârșitor. Înainte de toate, a promovat muzica românească, fiind cea care l-a numit pe George Enescu „copilul ei sufletesc”. Nu uită de proiectele de binefacere, întemeind colonia de orbi „Vatra Luminoasă” din București. Aceste acțiuni au fost descrise în diverse publicații germane și reflectate chiar de regină în povestirile ei, un exemplu ar fi ,,Cum văd orbii” din volumul apărut în 1901, „Poveștile unei regine.”

Despre activitatea literară a reginei nu s-a scris foarte mult. Silvia Irina Zimmermann, o scriitoare  născută în 1970 la Sibiu, cu studii în filologie germană, engleză, istoria artei și sociologie la Universitățile din Sibiu și Marburg,  a obținut titlul de doctor cu o teză despre opera literară a reginei Elisabeta a României, cunoscută în lumea literelor sub pseudonimul Carmen Sylva. Zimmermann a publicat mai multe cărți despre regina poetă, toate apărute la Editura Ibidem din Stuttgart în limba germană, fiind de asemenea inițiatoare  și membru fondator al Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.

Elisabeta a încercat să învingă cu penița durerea pricinuită de pierderea unicului prunc. Scrisul era o pasiune veche, încă din copilărie având unele încercări literare, cu toate acestea își ascunsese talentul, supunându-se educației severe a mamei sale.  În memoriile sale, Carmen Sylva scria:

„Abia la treizeci și cinci de ani am publicat pentru prima dată și am fost determinată să fac acest lucru deoarece oamenii copiau multe dintre scrierile mele, așa că am vrut să îi scutesc de efort și să le ușurez munca. Așadar am început să caut un nume în spatele căruia să mă pot ascunde, astfel încât să nu poată observa cine eram.”

Între anii 1880 și 1916 publică îndeosebi în limba germană, cărțile apărând la edituri din Germania, în toate regina încercând să ducă numele micului regat și în occident. Din 1875 începe să traducă din lirica românească în limba germană, o inițiativă pornită de la prietenia ei cu Vasile Alecsandri și cu Mite Kremnitz. În 1878 apar versuri ale poetului de la Mircești și primele traduceri ale poeziei eminesciene în ziarul german Die Gegenwart. Tot în Germania este publicat volumul „Rumanische Dichtungen” („Poezii românești”), o colaborare cu M. Kremnitz.

Abia în 1880 începe să semneze „Carmen Sylva”, un pseudonim cu rezonanță latină (cântecul pădurii). Se spune că regele Carol I a sfătuit-o să adopte un pseudonim, pentru a fi o clară distincție între regină și scriitoare. Publică în 1882 un volum în franceză, un volum de aforisme, prefațat de scriitorul francez Louis Ulbach. Al doilea volum, apărut în 1888, a fost premiat cu premiul Botta al Academiei Franceze.

Este imperativă scoaterea în evidență a rolului reginei în fixarea dinastiei Hohenzollern în conștiința națională românească. Prin cărțile scrise la solicitarea ministrului cultelor, amintim aici „Poveștile Peleșului”, Carmen Sylva a popularizat regatul în străinătate, de asemenea operele având pe plan intern un caracter educativ. Mite Kremnitz, de altfel extrem de critică la adresa poetei Carmen Sylva deși era doamnă de onoare a reginei Elisabeta, a consemnat:

„Fără îndoială că opera Carmen Sylvei a împrumutat strălucire și de la Coroana României, dar și regina a asociat numelui României aripile fanteziei, prin care țara s-a putut ridica deasupra pământului cu mult mai mult decât ar fi putut fără de ea. Reușitele regelui au adus României un renume mai mic decât numele de scriitoare al primei sale regine.”

Carmen Sylva, regina Elisabeta a României, a dezvăluit posterității o nouă față a personalității sale, poemele, cugetările și povestirile sale sunt cele ce au dat naștere fascinației deosebite de care este învăluită azi amintirea ei. Literatura ei face dificilă încadrarea sa în vreunul din șabloanele atribuite reginei de mulți biografi: „regina singuratică” sau „un star în era Belle Epoque”.

Dincolo de apariția sa ca scriitoare, prima regină a României a demonstrat în anii ce i s-au dat semnificația personajului perfect de soție de monarh, un exemplu și pentru cea care i-a urmat pe tron.

Regina Maria, cu care nu a avut o relație exemplară, scria peste ani: „În ciuda atitudinii mele critice din tinerețe, astăzi îmi dau seama că am învățat multe de la regina poetă. A fost un strălucit model de amabilitate, de maniere perfecte și de generozitate. A fost o mare personalitate și odată cu ea o întreagă epocă s-a sfârșit. A fost o figură unică, Carmen Sylva: regina poetă.”

Încheiem textul cu un citat din „Despre bucuria sufletească”, reprezentativ pentru cea care a fost Elisabeta, regina României:

„Nici nu știm de câte ori ne bucurăm de o floare pe drum, de soare sau de zăpadă, de ploaia care face să rodească totul, de o bucată de pâine sau de o gură de apă, de o culoare frumoasă sau de un sunet plăcut, fie și numai un gângurit de copil și ciripit de păsări, cel mai lipsit de artă precum și cel mai minunat, ce este pentru toți oamenii, pentru bogați și săraci, pentru cei de sus și cei de jos. Doar dacă râvnim la bucurie prea mult, dacă găsim plăcerea numai în amețeală și tulburare, ne vom trezi buimăciți și posomorâți, căci norocul trăit nu ne-a lăsat nicio urmă de strălucire.”

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor