Cărți care încep cu finalul. Trucul care transformă scriitorii recenți și contemporani în clasici

Cele trei se pot amesteca, un cititor poate fi interesat de multe aspecte ale unei opere literare. Operele clasicilor sunt citite de cele mai multe ori cu scopul de ați îmbogăți cultura. De aceea importanța acțiunii nu este crucială (dar poate fi alături de celelalte fără nicio problemă). Consider că dezvăluirea finalului unei opere de la început poate avantaja foarte mult o carte, mai ales când vorbim despre scriitori contemporani (sau recenți).

Amândoi mor la sfârșit – un spoiler care transformă un contemporan într-un clasic

În primăvară am citit romanul Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera, singurul young adult pe care l-am citit vreodată, o carte care își anunță sfârșitul din titlu. În ciuda cunoașterii finalului, romanul reușește să te răscolească și să îți atragă atenția asupra mesajului. Marele spoiler legat de finalul romanului m-a dus cu gândul direct la clasici, la Anna Karenina a lui Tolstoi pentru că toți știm că moare la final. În ciuda acestui fapt citim și astăzi romanul lui Tolstoi deoarece  romanul este relevant din multe alte puncte de vedere (menționate mai sus).

Cei care nu au citit Anna Karenina (sau nu au văzut vreo ecranizare) nu pot înțelege cum de o femeie care părea să aibă totul, recurge la un asemenea gest. În aparență, Anna, era o femeie fericită, care avea absolut tot ceea ce și-ar fi dorit o doamnă din înalta societate rusească de scol al XX- lea. Din exterior credem că viața ei era într-un făgaș al siguranței și iubirii. În mod paradoxal pentru ochiul din afară, se sinucide. Doar citind romanul ajungi să înțelegi cum de ajunge să nu își prețuiască viața.

Tot ce conta pentru Anna Karenina este spulberat de câteva evenimente, valorile ei sunt redimensionate, piedestalul pe care era așezată fidelitatea și rolul de mamă este dărâmat. Fatalitatea care îi înconjoară deciziile îi arată ce contează mai mult în viață. Pusă într-o situație limită i se dezvăluie adevărul. Urmărirea acțiunii în descreștere (pornind de la faptul că personajul principal se va sinucide la un moment dat) accentuează și mai mult criza existențială și sporește tragismul finalului fatal al romanului. Moartea anunțată în Amândoi mor la sfârșit reușește să facă exact același lucru.

Amândoi mor la sfârșit al lui Adam Silvera a fost publicat în 2021 la editura Storia, tradus de Irina Stoica. Acțiunea se învârte în jurul a două personaje care la final… mor, așa cum lasă de înțeles și titlul romanului. Urmărim ultima zi din viața a doi adolescenți în vârstă de 17 ani, care sunt anunțați, la miezul nopții de Crainicii morții, că în ziua aceea urmează să moară. Faptul că titlul romanului conține un mare spoiler în titlu reușește să mute punctul culminant în fiecare moment al acțiunii romanului. Sub miza unei morți iminente totul capătă o altă importanță și semnificație. Astfel, lucrurile mici devin „ultimele”, adică cele mai importante. Răsăritul nu mai este unul dintre alte zeci, sute, mii de răsărituri. Tinerii trăiesc ultima dată când poți vedea răsăritul, ultima dată când poți spune „te iubesc”.

Miza morții creează și o maturitate prematură, fapt ce mă duce cu gândul la Oscar și tanti Roz, pentru că, exact ca în cazul băiatului bolnav de leucemie, timpul celor doi pare să se dilate. Există o serie de evenimente importante care au loc într-o succesiune rapidă. O caracteristică insesizabilă, pare că citești întâmplări care cuprind săptămâni întregi sau mai mult.

Am pus semnul egal între romanul lui Adam Silvera și Anna Karenina pentru că finalul niciunuia dintre romane nu rezidă în finalul personajelor. Importanța romanelor nu se rezumă la moartea lor, ci la importanța vieții. Printr-o tehnică a fluturelui înțelegem că fiecare eveniment minor are o importanță nebănuită. Acțiunile noastre pot afecta pe cei din jurul nostru și pe noi în moduri nebănuite.

Cronica unei morți anunțate

Romanul (publicat în 1981) este inspirat dintr-un eveniment care a avut loc în data de 20 ianuarie 1951 în orașul de coastă Manuare, departamentul columbian Sucre. G.G. Marquez rescrie asasinarea lui Cayetano Gentile, acuzat că a violat-o pe Margarita Chicha Salas (Ángela Vicario în roman). Fata fusese refuzată de Miguel Reyes Palencia (Bayardo San Román în roman) pentru că nu era virgină. Miguel va scrie la rândul lui o carte legată de această întâmplare și o va publica în 2007.

În romanul lui G.G. Marquez ni se prezintă întâmplarea ce are loc într-un oraș de coastă din Caraibe. Acțiunea debutează cu nunta lui Bayardo San Román, un milionar local, și Ángela Vicario. După ceremonie, în noaptea nunții, Bayardo descoperă că noua lui soție nu este virgină, așa că decide să o trimită înapoi la familia ei.

Ángela îi spune mamei sale, după multe insistențe și intimidări, că de vină este Santiago Nasar, un vecin de origine arabă. După ce familia tinerei află cauza nenorocirii lor, frații Angelei, Pedro și Pablo, anunță în fața tuturor că ei se vor ocupa de asasinarea lui Santiago.

În ciuda faptului că toată lumea știa că tânărul urmează să fie ucis, nimeni nu îl anunță. Acesta află de faptul că urmează să moară cu două secunde înainte de a fi înjunghiat. Urmărim împlinirea unei crime care este anunțată de la începutul romanului, fără ca tensiunea romanului să fie spulberată. Cum atenția noastră se va concentra pe celelalte elemente ale operei literare, importanța romanului este sporită.

Perspectiva narativă este una a rememorării, citim întâmplări care au loc în urmă cu decenii de la moartea lui Santiago, prietenul naratorului. Personajul narator este de asemenea și o rudă îndepărtată a familiei Riviero. Din dorința de a elucida enigma care învăluie moartea prietenului său pune cap la cap mai multe declarații și mărturii făcute de localnici. Acțiunea nu este liniară avem frânturi din întâmplări care au avut loc înaintea și după moartea lui Santiago. Acțiunea gravitează în jurul unui personaj mort, cu care ajungi să empatizezi.

Greutatea ființei în Insuportabila ușurătate a ființei de Kundera

Dacă nu ai citit nimic de Milan Kundera până acum nu ai cum să înțelegi ce e ăla un roman filosofic. Urmărim destinele a patru personaje care se intersectează mai mult sau mai puțin întâmplător. Ca în cazul cărții lui G.G. Marquez acțiunea este scrisă după moartea personajelor (cuplurile Tomas și Tereza și al Sabinei și al lui Franz). Thomas, al cărui parcurs îl urmărim foarte atent, meditează asupra lipsei de importanță a momentului întâlnirii Terezei, soția lui. O femeie pe care o descoperă întâmplător și de care se îndrăgostește iremediabil. O iubire care nu îl face să fie fidel, dar care îl împinge spre sacrificiu.

„Drama unei vieți poate fi oricând exprimată prin metafora greutății apăsătoare (…) Dar, la drept vorbind, ce i se întâmplase Sabinei? Nimic. Părăsise un bărbat, fiindcă a vrut ea să-l părăsească. A urmărit-o el după aceea? I-a făcut mizerii? A încercat să se răzbune? Nicidecum. Drama ei nu era drama greutății, ci a ușurătății.
Peste Sabina nu căzuse povara greutății, ci insuportabila ușurătate a ființei. Până aici, clipele trădării o exaltau și o umpleau de bucurie, la gândul că în fața ei se deschidea un nou drum și la capătul acestuia o nouă aventură a trădării. Dar dacă, într-o bună zi, acest drum se va sfârși? (…) Sabina simțea un vid în jurul ei”. Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, trad. din cehă de Jean Grosu, Humanitas, București, 2018, p. 7.

Ne confruntăm cu mai multe astfel de paradoxuri ale ființei umane, despre care Kundera va spune că sunt exemple ale ușurătății ființei. Fondul desfășurării vieților personajelor este o Cehie comunistă. Paradigmele existențiale sunt redimensionate prin folosirea mai multor concepte care stau la baza filosofiei occidentale (metafizicii în mod special). Faptul că urmărim suferințele unor personaje care au depășit momentul morții lor ne face să privim dintr-o perspectivă existențialistă. Ca în romanului scris de Adam Silvera, fiecare gest capătă o importanță aparte.

Expresia sacrificiului, iubirii, sexualității, a fidelității și a devotamentului capătă alte semnificații. Destinul însuși capătă altă dimensiune, deciziile luate de noi fiind umbrite de evenimente aparent lipsite de importanța. Aici, ca în celelalte romane, descoperim importanța „bătăii de aripă a fluturelui”, iar dezvăluirea finalului din începutul romanului nu afectează cu nimic plăcerea lecturii.

Toamna patriarhului – retrospectiva morții unui tiran

Toamna patriarhului (publicat în 1975) este un roman care i-a luat scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez 17 ani să-l ducă la bun sfârșit. O operă care a fost considerată de însuși creatorul ei cea mai importantă carte scrisă de el. Fiind descrisă de Marquez drept un poem al singurătății puterii. Dictatorul din roman a fost creat prin preluarea mai multor elemente de la diverși dictatori ai lumii. Inclusiv de la dictatorul columbian Gustavo Rojas Pinilla și de la generalul spaniol Francisco Franco.

Acțiunea romanului, împărțită în șase capitole, reia povestea unui dictator din Caraibe, a cărui cârmuire opresivă duce inevitabil la revoluție și, implicit la moartea lui. Generalul moare, iar palatul în care este lăsat să zacă, este invadat. Romanul începe cu scena morții lui, trupul lui neînsuflețit este lăsat în mijlocul haosului. În tot acest timp reședința este jefuită. Naratorul se duce treptat spre începuturile sale, urmând retrospectiva căderea lui.

Așa cum probabil ne așteptam, Toamna patriarhului, este un roman mitic, cu accente suprarealiste. Avem parte de o acțiune distinctă și complexă, fiecare pagină în parte reușind să exploreze perspective și motive diverse. Personajul principal, un general nenumit al Universului, ajunge conducătorul unui stat caribbean necunoscut. Despre conducător se crede că ar fi trăit undeva la 107 sau 232 de ani. Iar descrierea de basm continuă cu faptul că ar fi tatăl a 5 000 de copii și că al doilea rând de dinți iar fi crescut la vârsta de 150 de ani. Cu alte cuvinte, urmărim destinul unui glorios „hidalgo” sau al lui Pantagruel.

Descrierile fabuloase transformă romanul într-un elaborat și fantastic tablou al unui tiran absurd și abstract. Devenind astfel o amplă ironie adusă regimurilor totalitare și tiranilor aflați la conducerea lor. Un roman fabulatoriu scris în cel mai poetic mod cu putință. Imaginea de final, cu trupul dictatorului devorat de vulturi, o carne putredă care emite un parfum cald, urât, care, pentru țara, trezită dintr-o „letargie de secole”, devine însuși parfumul libertății.

Lista mea se oprește aici, există multe astfel de cărți, care prin forța scriiturii lor reușesc să încânte prin multe alte tehnici și elemente literare. Să faci analogia finalului dezvăluit din primele pagini cu operele clasice te poate ajuta să vezi mai departe de acțiune. Nucleul importanței artistic-literare a multor altor opere, poate fi mai ușor descoperit. În același timp te poate face să meditezi asupra importanței lecturii pentru tine.