Cărți îndrăgite de personajele din filme. Iată de ce ar trebui să le citim

Intertextualitatea este una dintre cele mai complexe și poate utilizate tehnici literare (și nu numai). Faptul că un text sau o carte este integrat(ă) cumva într-o altă operă te ajută să înțelegi mai multe despre cartea citită sau filmul vizionat. Iar ideea că există personaje ficționale pasionate de lectură mi se pare o ironie subtilă. Te face să te identifici mai mult cu personajul în cauză, din poziția ta de cititor. Mai jos am enumerat trei titluri ale unor cărți menționate în filme pe care, cred eu, orice pasionat de lectură ar trebui să le citească.

Povestea despre două orașe – „recomandarea lui Jack Harper” din Oblivion

În Oblivion/Oblivion. Planeta uitată (2013), regia: Joseph Kosinski, personajul principal, Jack Harper (Tom Cruise), găsește o carte într-o bibliotecă abandonată în care rămăseseră intacte câteva cărți. Este cartea lui Thomas Babington Macaulay (1800-1859), Lay of Ancient Rome (1842). Ajuns în refugiul său, pe care îl construise în secret pe malul unui lac, descoperim că salvase multe alte cărți, iar una dintre acestea era romanul lui Charles Dickens – Poveste despre două orașe (1859).

O referință ce nu este deloc întâmplătoare, Jack este o clonă umană făcută de o inteligență artificială, facută de o civilizație extraterestră ostilă. Acesta află ulterior faptul că tot ce credea despre realitate este o mare minciună. Extratereștrii creaseră sute de replici ale originalului Jack Harper. Clone  pe care le manipulaseră, erau convinse că scopul lor real este de a se proteja de inamicii ce se ascundeau pe Pământ (adevărații oameni).

În Povestea despre două orașe sunt prezentate mai multe evenimente din perioada apropiată Revoluției franceze (desfășurată 1789-1799) dar și din timpul acesteia. Un roman în care sunt descrise multe întâmplări violente. Paginile abundă în imagini sângeroase, sunt descrise închisori și ghilotine. Prin urmare, trimiterea către o perioadă de anarhie, ce precedă o epocă a unei noi ordini sociale, este mai mult decât relevantă. Un adevăr este înlocuit de alt adevăr. Avem ideea că numai o schimbare a indivizilor poate răsturna un sistem corupt sau nedrept.

Cartea este menționată în multe alte filme din sfera SF sau a lumilor distopice, precum: Star Trek (Mânia lui Khan și Deep Space Nine), Poveste Despre Două Orașe de Christopher Nolan sau Cavalerul Negru: Legenda Renaște.

Despre sentimentul tragic al vieții de Miguel de Unamuno – „recomandarea” lui Chris Rios din Star Trek: Picard (2020)

În primul sezon din Star Trek: Picard este vorba despre salvarea unui android, cumva „rudă” de a lui Data. Se dezbate foarte mult asupra ideii de umanitate și de sens al existenței umane (și a altor ființe inteligente, asemănătoare omului, de la extratereștrii până la cyborg, golem etc.). Contextul în care, Chris Rios (Santiago Cabrera), vorbește despre cartea lui Miguel de Unamuno, Despre sentimentul tragic al vieții este acela al problemei longevității ființei umane. În carte, ne spune personajul, este vorba despre consecințele pe care le are faptul că omul este o ființă conștientă de condiția sa de muritor.

Miguel de Unamuno este unul dintre cei mai importanți exegeți ai romanului scris de Cervantes, Don Quijote, despre care am scris și aici. Despre sentimentul tragic al vieții este un eseu în care dezbate asupra destinului omului după moarte, asupra vieții și a morții. Acesta consideră că există o bază afectivă la rădăcina cunoașterii. În opinia lui singura metafizică pe care ar trebui să o acceptăm este cea dispusă să trateze posibilitatea prelungirii vieții omului. Trebuie să privească omul concret, eul individual. Acesta ar trebui să fie și unicul nostru scop. Filosoful spunea că el (omul) este centrul propriului univers.

Din nou nu îmi pare deloc arbitrară referința făcută de personaj la această carte. Tocmai pentru că, așa cum se poate observa (chiar și din restul distribuției), serialul are în centru ideea de alteritate versus identitate. Se concentrează pe întrebări legate de identitatea umană și pe posibilitatea de a crea o legătură între noi și ceilalți. Oferă o paletă nesfârșită de posibilități, duce ideea de xenofobie la un alt nivel.

De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger din The Shining/Strălucirea (1980) cartea preferată a lui Wendy Torrance

The Shining/Strălucirea (1980) este un film făcut după cartea omonimă scrisă de Stephen King, regizat de Stanley Kubrick. Filmul prezintă povestea unui scriitor pe nume Jack Torrance (Jack Nicholson) care se angajează ca supraveghetor al uni hotel pe timp de iarnă. Fiul acestuia este înzestrat cu niște puteri de medium și are capacitatea de a vorbi cu fantomele prinse în hotelul respectiv. Scriitorul începe să se comporte ciudat, aflându-se sub influența unor forțe supranaturale. Acesta va încerca să își ucidă soția, Wendy Torrance (Ahelley Duvall) și propriul copil.

Romanul lui J.D. Sallinger, De veghe în lanul de secară, descrie viața lui Holden Caulfield, un adolescent libertin în vârstă de 16 ani. Un personaj însingurat și ciudat, foarte atent la detalii, observă tot ce se întâmplă în jurul său, iar într-o zi fuge de acasă. Întregul roman îl urmărim pe Holden Caulfield care încearcă să găsească o conexiune cu oamenii din jurul său, paradoxal, dacă luăm în considerare opinia lui legată de ei, considerându-i ipocriți.

Din nou avem de a face cu o trimitere deloc întâmplătoare. Ambele ploturi aduc în discuție subtextul straniu al existenței umane. Însingurarea despre care scrie Salinger îmi pare cumva omonimă stării de spirit a lui Jack Torrance. Personajul crease cumva în sine un „mediu propice” posedării de alte entități.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r