Reclamă
Casa de Pensii a anunțat că primele decizii de recalculare a pensiilor vor fi distribuite pensionarilor până la finalul lunii mai.
Te-ar interesa și: Se îngheață plata pensiei în România! Comisia Europeană a anunțat pragul. Situația economică este dificilă
Reclamă
Acest demers este parte a unui proces de recalculare care va afecta aproximativ 5.000.000 de pensionari din România, oferindu-le posibilitatea de a vedea concret, pe document, noile sume pe care le vor primi începând cu luna septembrie.
Te-ar interesa și: Bomba lunii în România! Pensiile vor fi impozitate: „Pe lângă impozitarea de 10% care se aplică peste 2000, se propune și
Documentul detaliază stagiile contributive și necontributive ale fiecărui pensionar, precum și valoarea pensiei recalculată, atât în forma normală cât și în cea diminuată.
Conform unui reprezentant al Casei Naționale de Pensii, aproximativ 3.000.000 de pensionari vor beneficia de majorări ale pensiilor.
Pentru ceilalți, valoarea pensiilor va rămâne neschimbată, protejată de prevederile actuale ale legii pensiilor care interzic scăderea acestora.
Ministrul muncii, Bucura Oprescu, a confirmat că primele notificări privind pensiile ajustate vor fi trimise la sfârșitul lunii mai. În perioada iunie – 31 august, toți pensionarii vor fi informați prin intermediul acestor înștiințări despre sumele pe care le vor primi efectiv începând cu 1 septembrie.
August va fi luna în care se vor retipări taloanele de pensie, acestea urmând să includă detalii despre modul de calcul al pensiei, punctele de stabilitate și contributivitate acumulate de fiecare pensionar.
Primele plăți majorate ale pensiilor sunt programate să fie efectuate pe 2 septembrie prin intermediul serviciilor poștale, urmând ca pe 12 septembrie să fie disponibile și în conturile bancare ale pensionarilor.
Ce trebuie sa faci ca sa iei bani in plus la aceasta recalculare daca ai avut si alte venituri
Casa de Pensii a anunțat că în cadrul recalculării pensiilor nu se vor lua în considerare orele suplimentare, de noapte, sporurile și primele pentru pensionarii care au ieșit la pensie înainte de anul 2001.
Aceștia beneficiază de o perioadă de grație între 1 septembrie 2024 și 1 martie 2025, timp în care pot prezenta la Casele de Pensii documentele justificative pentru aceste ore și prime, pentru a beneficia de o nouă recalculare a pensiei.
Pentru a se califica la o pensie mărită în urma acestei noi recalculări, pensionarii trebuie să aducă dovezi concrete ale orelor suplimentare lucrate și ale bonusurilor primite. Odată verificate și aprobate aceste documente, pensiile lor vor fi ajustate, reflectând aceste contribuții suplimentare.
Oficialii Casei de Pensii au mai specificat că 3.000.000 de pensionari sunt eligibili pentru recalculare în această etapă.
De asemenea, impozitul aplicabil va fi de 10% pentru suma care depășește 2.000 de lei. Un criteriu esențial în determinarea mărimii pensiei recalculată este numărul mare de ani munciți, acesta fiind principalul factor luat în considerare în stabilirea sumei finale.
Formula dupa care Casa de Pensii va exercita recalcularea pensiei
Casa de Pensii a specificat detaliile formulei de recalculare a pensiilor, care va lua în considerare totalul punctelor acumulate de un pensionar, multiplicat cu valoarea punctului de referință, stabilită la 81 de lei. Această nouă formulă de calcul va intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2024.
Punctajul total care va fi luat în calcul pentru recalcularea pensiilor include:
- Puncte de contributivitate: puncte acumulate pe baza contribuțiilor la sistemul de pensii.
- Puncte de stabilitate: puncte acordate pentru numărul de ani lucrați, structurate astfel:
- 0,50 puncte pentru fiecare an în intervalul de 26-30 ani de muncă.
- 0,75 puncte pentru fiecare an în intervalul de 31-35 ani.
- 1 punct pentru fiecare an peste 35 de ani de muncă.
- Puncte pentru perioade asimilate: puncte acordate pentru perioadele în care contribuția nu a fost directă dar sunt considerate ca activitate echivalentă.
Efectul acestei recalculări se reflectă în creșterea medie estimată a pensiilor cu aproximativ 40%. De exemplu, un pensionar care în prezent primește o pensie lunară de 2.000 de lei ar vedea o creștere de 800 de lei, rezultând o pensie recalculată de 2.800 de lei.
Impactul recalculării este substanțial mai ales pentru cei cu un număr mare de ani munciți:
- Un exemplu concret este acela al unui pensionar a cărui pensie va crește cu 2.100 de lei față de valoarea actuală, în urma aplicării noii formule de calcul, reflectând importanța anilor de muncă în determinarea sumei finale a pensiei.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r