Reclamă
Cătălin Bordea i-a îndeplinit bunicii sale cea mai mare dorință în pragul sărbătorilor, oferindu-i un moment emoționant. Bunica sa, Aspazia, a fost persoana care l-a crescut după ce părinții l-au abandonat, iar comediantul îi poartă un respect profund și se întoarce adesea la casa din Botoșani, unde și-a petrecut copilăria.
Bunica lui, care locuiește în continuare în Todireni, nu și-a mai văzut fiica de 25 de ani, aceasta fiind plecată în Japonia. Din cauza problemelor de sănătate, femeia nu a putut călători pentru a-și întâlni nepoata, Nanami, pe care nu o văzuse niciodată.
Reclamă
„M-am ținut de cuvânt! I-am promis Bunicii că dacă vindem două Sala Palatului îi îndeplinesc cea mai mare dorință. Nu a cerut decât să își vadă fata pe care nu a văzut-o de 25 de ani și să își vadă nepoata pentru prima oară.
Nu a putut să zboare până în Japonia din cauza problemelor de sănătate, așa că i-am adus ‘Japonia’ la Todireni. I-a venit fata după 25 de ani și nepoata, Nanami. M-am ținut de cuvânt și tare bine îmi pare.”, a scris Cătălin Bordea pe Instagram.
Momentul reîntâlnirii a fost unul de neuitat. Bunica juratului de la iUmor a izbucnit în lacrimi când și-a văzut fiica și nepoata pentru prima dată. Imaginile distribuite de Bordea pe rețelele sociale au stârnit emoții intense în rândul fanilor săi.
„Piele de găină am, momentele astea sunt cele mai de preț, nimic nu are rost fără familie și dorul te omoară. Felicitări din suflet!” / „Felicitări pentru gestul tău” / „Tot ce contează. Bravo, Cătăline” / „Copleșitor, emoționant” / „De ce mă faci să plâng, Cătăline?”, au comentat admiratorii săi online, lăudând gestul făcut de comediant.
Acest gest rămâne o dovadă a legăturii profunde dintre Cătălin Bordea și bunica sa, dar și a importanței familiei în viața oricărui om.
Citeste si
- 1. Norocul bate la ușa lor: Cele 3 zodii care vor primi bani și moșteniri până la finalul anului
- 2. Carmen Harra previziuni șocante sub semnul cifrei 9! 2025, anul care va schimba lumea
- 3. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r