Cătălin Botezatu, designerul care l-a refuzat pe Gianni Versace! Cum arată de fapt viața unui creator de modă – Monden
Home > Ştiri mondene > Cătălin Botezatu, designerul care l-a refuzat pe Gianni Versace! Cum arată de fapt viața unui creator de modă

Reclamă

Ştiri mondene

Cătălin Botezatu, designerul care l-a refuzat pe Gianni Versace! Cum arată de fapt viața unui creator de modă

Cătălin Botezatu, designerul care l-a refuzat pe Gianni Versace! Cum arată de fapt viața unui creator de modă

Reclamă

Cătălin Botezatu este cel mai celebru designer român, creațiile sale fiind apreciate în întreaga lume. De curând acesta a oferit un interviu unde a vorbit despre cariera sa, dar și despre modul în care a debutat ca și creator de modă. Nu știa atunci cât de sonor va ajunge numele său, însă determinarea și dorința de a face lucruri frumoase l-au condus pe cele mai înalte culmi. Chiar dacă era la începutul carierei, a avut curajul să îl refuze pe Gianni Versace și să demonstreze tuturor că și românii pot face lucruri mărețe. Legat de viața sa actuală, designerul mărturisește că nu este fericit.

A debutat în lumea modei lucrând ca manechin pentru Zîna Dumitrescu, iar după doar un an de carieră a primit deja titlul de „Cel mai bun manechin al anului în Europa”. Asta se întâmpla în 1985, însă de atunci lucrurile au evoluat considerabil. Cătălin Botezatu a avut ocazia să urmeze cursurile Institutului European de Modă din Milano, acolo unde a avut ocazia să îl cunoască și să lucreze alături de Gianni Versace. Creatorul de modă italian i-a fost prima dată profesor, apoi i-a dat ocazia să lucreze în atelierele lui. Designerul român, alături de alți doi colegi, au fost aleși să facă un stagiu de pregătire de șase luni în Ateliere Versace și li s-a oferit șansa să lucreze pentru el. Chiar dacă îl apreciază extrem de mult pe designerul italian, Cătălin Botezatu a refuzat această ofertă, vrând să demonstreze tuturor ce poate face în România.

Reclamă

„Efectiv am de la pahare, lenjerie, scrumieră, tot. Am și alte brand-uri, dar am rămas de pe vremea aia. Și-a pus amprenta pe mine foarte puternic acest creator pentru că puțini pot fi numiți „creatori”. Am fost elevul lui, am avut șansa să îl cunosc, să învăț de la el multe lucruri, să fac stagiul în Milano, să merg la el la ședințe foto. Celor 3 studenți ai lui le-a oferit șansa să rămână acolo, dar eu, mândru, am zis nu, mă întorc acasă.”, a spus Cătălin Botezatu.

Viața de designer nu este atât de frumoasă pe cum pare! Cătălin Botezatu mărturisește că nu este fericit

După ce l-a refuzat pe Versace, designerul român s-a întors în țară și a început să lucreze pentru propriul lui vis, prima sa casă de modă fiind Delphi. Anii au trecut, iar Cătălin Botezatu a urcat frumos pe scările succesului. Este cunoscut la nivel internațional, iar prezentările sale de modă au fost de multe ori făcute în cele mai exclusiviste locații. Pentru cei care nu cunosc acest aspect, creatorul de modă este extrem de devotat domeniului în care lucrează și este implicat în absolut tot ceea ce face. Este singurul designer care se ocupă personal de toate aspectele prezentărilor sale de modă, inclusiv de scenarii, coloană sonoră sau regie.

Viața lui pare perfectă. Înconjurat de femei frumoase, plimbări prin întreaga lume, ședințe foto, bani, apreciere la nivel internațional, etc. Toate acestea pentru noi par vise, însă Cătălin Botezatu susține că lucrurile nu sunt așa cum le vedem noi din exterior. Pentru o ședință foto sunt necesare luni de muncă, stres și multe nopți nedormite. Odată cu înaintarea în vârstă a realizat că problemele de sănătate încep să apară. Concluzia designerului după mulți ani de carieră este una simplă, nefericirea proprie.

„Mi-am sacrificat viața. Am înțeles că nu le poți avea pe toate. Nu am vrut să fiu celebru, am vrut să fac lucruri de calitate. Sunt un patriot prin excelență și atunci am vrut să demonstrez că și românii sunt tari. Ce văd oamenii este frumos, dar ce este în spatele acestui job se ascunde o muncă formidabilă, stres, nopți nedormite. Nu sunt fericit acum.”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Citeste si