Reclamă
În ultima perioadă au tot început să apară zvonuri cum că bucătarul jurat de la Chefi la cuțite, Cătălin Scărlătescu, iubește și este iubit. Toate aceste zvonuri s-au accentuat și mai mult în urma vacanței din Mykonos, acolo unde el și-a sărbătorit ziua de naștere. Și de la zvonuri se pare că am ajuns la detalii clare, concrete. Cătălin Scărlătescu este îndrăgostit până peste cap, iar cea care a confirmat asta este chiar sora lui.
Carmen a spart toate zvonurile
Cătălin Scărlătescu este cunoscut pentru faptul că a cam frânt inimile multor doamne. Este bătut mai mereu la cap de colegii de platou, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, să-și găsească pe cineva și să se pună la casa lui. Ba chiar mai mult, au fost și multe concurente ce au susținut că participă la emisiune pentru el. Însă, absolut nimic nu l-a putut convinge să își găsească pe cineva. Până acum. Se pare că chef-ul bucătar este deja într-o relație cu cineva, iar sora lui speră că relația va avansa din ce în ce mai mult și că poate va ajunge chiar să-i facă și un nepot.
Reclamă
Carmen, sora lui Cătălin, este una dintre cele mai importante persoane din viața juratului. Așadar, ea știe adevărul și nu se poate considera că oferă informații false. Aceasta a povestit că fratele ei se iubește de ceva mai mult timp cu o femeie, lucru ce o face tare fericită. Însă, fiind o fire discretă, bucătarul nu s-a afișat deloc în prezența ei. Se pare totuși că de ziua lui de naștere s-a sărbătorit alături de ea.
Este ceva serios
Conform spuselor surorii sale, relația este una serioasă și nu se poate vorbi de o simplă aventură. Cei doi au o relație frumoasă, iar Carmen speră chiar ca cei doi să ajungă și la căsătorie pe cât de curând, la cât de frumos decurge totul. Aceasta este extrem de încântată pentru reușita fratelui său, așa cum am putea-o numi, întrucât este cunoscut faptul că bărbatul nu a fost prea ușor de cucerit, până acum, fiind și o persoană foarte petrecăreață și pe care nu am fi putut-o vedea în rol de soț sau tată.
„Relația este una foarte frumoasă și foarte asumată. Sper să fie cu happy-end. Eu așa sper și mă rog la Dumnezeu. Ei doi stau împreună mai tot timpul, lucru nou pentru el, nu știu pentru ea. De data asta, este ceva foarte serios și special…
Este fiert, nu mi-a spus nimic despre ceea ce au făcut până acum, de aici mi-am dat seama că e ceva serios, dar cred că o s-o ia la emisiuni și la filmări cu el, peste tot.”, a povestit Carmen, conform echipei spynews.ro.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r