Reclamă
Actrița Laura Cosoi, cunoscută din serialul „La Bloc”, și-a extins cariera în lumea afacerilor alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, prin deschiderea unui lanț de brutării în București. Acestea au câștigat rapid popularitate datorită pâinii artizanale cu maia, care amintește de gustul autentic al copilăriei. În brutăriile lor, pâinea este coaptă în cuptoare cu lemne și folosește maia în loc de drojdie, un aspect apreciat de nutriționiști.
Cât costă o pâine la brutăria Laurei Cosoi
Un kilogram de pâine rustică se vinde la prețul de 14,99 lei, iar cea multicereale la 15,99 lei. Alte produse populare includ plăcinta cu măr, la 41,99 lei, cozonacul tradițional la 69,99 lei pe kilogram și cornulețele cu nucă la 59,99 lei. Deși mulți clienți apreciază gustul și calitatea produselor, există și critici referitoare la prețurile ridicate și la faptul că rafturile sunt uneori goale după ora 15:00.
Reclamă
Laura Cosoi explică pe blogul său: „Cuptorul Brâncovenesc este o brutărie artizanală, unde găsești pâine tradițională cu maia, produse din patiseria tradițională românească, umplute cu legume și cu fructe neconservate, totul copt la cuptor cu lemne. Pâinea cu maia are gustul pâinii, din copilărie, făcute de bunici, la țară și coaptă în cuptorul cu lemne. Asta este, de fapt, rețeta tradițională, pe care o folosim și noi. Asta pentru că nu se folosește drojdie de bere, comercială, ci ‘drojdie sălbatică’, așa mai este numită maiaua – obținută doar din făină si apă, printr-un proces de fermentare tradițională. Pâinea făcută cu maia nu este numai bună la gust, ci și foarte sănătoasă”.
Nutriționista Codruța Pantelimon afirmă: „Ceea ce o face unică și mai gustoasă este timpul de fermentare, de la 2 la 3 zile. Pâinea cu drojdie este făcută în aceeași zi. Fermentul din maia are lactobacili pre și pro biotice, care ajută la o mai bună și mai ușoară digestie, fără să baloneze. În unele sate, se face pâine la cuptor în fiecare zi.
De aceea, bunica păstra o bucățică de aluat (fermentul inițial) și pentru o dată viitoare (făcea pâine o dată la două zile). Fermenții din numita maia face pâinea mai densă, mai gustoasă, păstrând mirosul și gustul bobului de grâu, iar mineralele se eliberează mai lent, făcându-le sigur absorbția. Diferența o face coaja, care este foarte tare la pâinea cu maia. Pâinea dospită cu drojdie conține și ea ciuperci benefice, însă consumul îndelungat pentru cei cu afecțiuni gastrointestinale poate cauza neplăceri pe termen lung”.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r