Reclamă
Fiecare familie își are propriile povești, unele minunate și pline de emoție, altele umbrite de evenimente mai puțin fericite și uneori chiar de durere. Figura lui Petre Roman a fost mereu un subiect de interes pentru publicul din țara noastră, mai ales că a ocupat una dintre cele mai importante funcții în stat după Revoluția din 1989. A condus țara cum a știut mai bine, însă simultan a mai avut și un rol foarte important: a fost tată pentru Oana și Catinca Roman.
În momentul în care s-a căsătorit cu Mioara Roman în anul 1974, fostul premier și-a asumat diferența de vârstă dintre ei, dar și faptul că aceasta mai avea o fiică din relația anterioară, Catinca. Împreună au pus bazele unei familii și au adus pe lume un alt copil, pe Oana, iar cele două surori au crescut nedespărțite. Liniștea căminului lor avea să fie însă puternic afectată de funcția pe care a primit-o în ’89 și schimbările care au venit odată cu aceasta.
Reclamă
Catinca Roman a avut parte de o copilărie dificilă
Cele mai multe informații despre viața familiei Roman, dar și despre dificultățile pe care le-au întâmpinat au fost povestite de Oana, mezina fostului premier. Aceasta a vorbit deschis despre sacrificiile pe care le-au făcut părinții săi și relația pe care au avut-o, subliniând de fiecare dată impactul emoțional negativ pe care le-au avut toate acestea asupra sa. Catinca a abordat acest subiect mai rar, însă se pare că nici ea nu a fost lipsită de asemenea sentimente.
Din câte a mărturisit Catinca Roman, faptul că nu era fiica biologică a lui Petre Roman i-a afectat mult copilăria. Chiar dacă se înțelegea bine cu tatăl său vitreg și nu existau diferențe între ea și sora sa mai mică, mama ei a avut o atitudine diferită față de ele. Acest lucru a făcut-o să se simtă exlusă uneori, iar legătura dintre ea și Oana a avut de suferit din această cauză.
„M-am simțit de multe ori un copil abandonat, deși am avut o relație bună cu Petre Roman. Pentru un copil de vârsta aia e complicat să gestioneze situațiile de genul acesta […] S-au făcut diferențe la noi în casă între mine și Oana. Dar nu de genul că îi cumpărau ei mai multe jucării. Undeva la nivel subliminal exista o oarecare diferență. Într-un fel mama se simțea obligată să-i acorde mai multă atenție fructului rezultat din pasiunea lor. Ai mei nu au știut să ne unească pe mine și pe Oana.”, a declarat aceasta pentru Kanal D.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r