Caz șocant în România! Și-a bătut și umilit amanta pentru a fi iertat de soție – Monden
Home > Actualitate > Social > Caz șocant în România! Și-a bătut și umilit amanta pentru a fi iertat de soție

Reclamă

Social

Caz șocant în România! Și-a bătut și umilit amanta pentru a fi iertat de soție

Caz șocant în România! Și-a bătut și umilit amanta pentru a fi iertat de soție

Reclamă

Un caz șocant a avut loc în România, în anul 2018. Un afacerist din Deva și-a filmat amanta în timp ce o bătea și umilea, pentru că aceasta nu voia să își ceară scuze de la soția înșelată. După mai mulți ani de vizite la tribunal, soțul infidel a primit sentința, fiind condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare, plus daune morale amantei. Bărbatul a fost ajutat în tot acest plan macabru de către o altă femeie, care a filmat întrega scenă de groază.

O tânără de 25 de ani a trecut prin clipe de coșmar în 2018, când s-a îndrăgostit de un afacerist din Deva și a decis să aibă o relație amoroasă cu acesta, chiar dacă era căsătorit. Cei doi s-au întâlnit în barul deținut de bărbatul în vârstă de 45 de ani, iar după mai multe întâlniri, cei doi au început să aibă relații intime. Pasiunea se consuma doar prin raporturi orale, deoarece afaceristul considera că în acest fel nu va avea loc un adulter. După mai multe întâlniri de acest gen, cei doi au fost prinși în fapt de soția bărbatului, care a decis să plece de acasă și să se despartă de soțul infidel.

Reclamă

Văzând că nu mai există cale de împăcare, bărbatul a găsit totuși un mod de a-și salva căsnicia. S-a întâlnit cu amanta în barul său, după ce acesta a fost închis, iar apoi au mers în apartamentul afaceristului. Fără că amanta să știe, în casă mai era o prezență feminină, care avea să filmeze întreg episodul ce va urma. Sub forma unui joc erotic, soțul infidel și-a legat amanta de scaun pentru a nu mai avea șansa să fugă, iar apoi a obligat-o să își ceară scuze de la soția sa. Tânăra a refuzat, așa că momentele de maximă umilință abia atunci au început.

Scene greu de imaginat petrecute la Deva! Amantă bătută și umilită pentru că nu a vrut să ceară scuze soției înșelate

Atunci când a văzut că amanta nu este dispusă să ceară scuze soției, bărbatul a lovit-o peste față. Tânăra de 25 s-a ambiționat să nu facă ceea ce o rugase afaceristul, așa că a fost lovită de mai multe ori, având și sângerări nazale. Femeia complice a filmat totul, așteptând momentul în care amanta va promite că nu va mai deranja vreodată familia bărbatului infidel. Videoclipul are aproximativ opt minute, iar la un moment dat, bărbatul își obligă amantă să își înghită propriul sânge.

”Pe parcursul întregii înregistrări, inculpatul, dând dovadă de cruzime, a lovit în mod repetat persoana vătămată, în general în zona feţei, a tras-o de păr, i-a mânjit faţa, scalpul şi tricoul cu sângele acesteia, i-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea, solicitându-i să-şi ceară scuze şi să promită că nu-l va mai căuta. Deşi persoana vătămată l-a rugat pe inculpat la exercitarea fiecărui act de violenţă fizică, să nu o mai lovească, acesta a continuat agresiunea fizică şi supunerea la umilinţe, reproşându-i că i-a distrus familia. Tratamentul pe care l-a suferit, a fost unul degradant. De asemenea, în aceleaşi împrejurări persoana vătămată, la solicitarea inculpatului a cerut iertare soţiei acestuia şi a promis că nu va mai interveni în vreun fel în relaţia maritală şi nu va mai vorbi nimic rău de nimeni”, se precizează în hotărârea instanţei de fond.

Amanta umilită a depus plângere, iar după câțiva ani i s-a făcut dreptate. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, în timp ce complicea sa a primit un an de închisoare cu suspendare. Pe lângă această pedeapsă, cei doi vor trebui să plătească și daune morale. Soțul infidel va trebui să plătească amantei 20.000 de lei, în timp ce femeia complice este obligată să plătească 5.000 de lei. Hotărârea definitiva va fi pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citeste si